Norocul a făcut ca fiul lui Talici să o contacteze prin intermediul Facebook pe fiica mătuşii sale, fără să ştie însă că aceasta este verişoara sa. Astfel, s-a descoperit că mamele lor erau surori şi că trăiau la o distanţă de doar 200 de kilometri una de celaltă.
„Revederea noastră a fost scăldată în lacrimi. Nu puteam crede că ne-am regăsit”, au povestit emoţionate cele două octogenare. „După atâţia ani, ne mai aminteam încă de părinţii, de fraţii noştri, de evenimentele din copilăria noastră”, au adăugat acestea.
Sursă: blitzquotidiano.it
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
FANATIK.RO
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii