Potrivit reprezentanţilor MAI, în 14 judeţe a fost nevoie de intervenţia echipajelor de salvare, printre aceste numărându- se Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Covasna şi Buzău. În oraşul Băbeni, judeţul Vâlcea, dezastrul a început în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, când o viitură puternică a rupt digul de protecţie a râului Stăncălău, iar apele s-au revărsat spre zona locuită, inundând 25 de gospodării.
Au urcat porcii în pod
“Am urcat porcii în pod, că dacă îi lăsam în coteţ mureau înecaţi, lucrurile le-am dus pe la vecinii la care nu a ajuns apa”, povestea un localnic. Şi în judeţul Olt, echipajele ISU au intervenit pentru a scoate apa din curţi în opt localităţi afectate de inundaţii. “Au fost afectate 113 gospodării, 11 poduri şi podeţe, 3,05 km drum judeţean, 13,2 km drum comunal, 9,04 km străzi, 150 de hectare de culturi agricole au fost inundate, sute de hectare de teren agricol şi 166 fântâni afectate”, a declarat Alin Băsăteşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Meteorologii anunţă că vremea se va încălzi uşor astăzi şi mâine, însă ploaia va continua să cadă pe porţiuni mari din vest, nord şi centru, iar la munte va ninge sau va cădea lapoviţă. Miercuri precipitaţiile vor mai cădea doar în vest şi centru, iar la munte şi în nordul ţării se va înregistra lapoviţă. Temperaturile se menţin peste mediile perioadei şi vom avea maxime cuprinse între 5 şi 13 grade.
În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care era metoda inedită de alegere a Papei în secolul al XIII-lea?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care țară europeană are doi șefi de stat simultan?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară de doar 120.000 de locuitori organizează alegeri pe o suprafață de 3,5 milioane de kilometri pătrați din oceanul Pacific?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis