Simona Cseh şi-a vegheat soţul trecut în nefiinţă şi cu greu şi-a înfrânat lacrimile, în prezenţa celor veniţi să îi aducă un ultim omagiu fostului cascador. Îmbrăcată în negru şi purtând o grea povară în suflet, soţia lui Szobi Cseh a încercat să parcă puternică, însă mina ei împietrită de durere îi trăda durerea imensă.
Începând cu ora 12.00 toţi cei care l-au cunoscut sau admirat pe Szobi Cseh au venit la capela cimitirului Bellu din Bucureşti pentru a-i aduce un ultim omagiu. Printre cei prezenţi s-au numărat actorii Marian Râlea, Papil Panduru, soţul regizoarei, Cătălina Buzoianu şi Nuami Dinescu. Cu ochii în lacrimi, „Tanţa” a promis că va face tot ce va putea pentru a duce la bun sfârşit unele dintre proiectele umanitare în care era implicat Szobi Cseh, întrucât „numai aşa îi putem cinsti memoria”.
Dorel Onaca a fost persoana desemnată din partea preşedintelui Traian Băsescu să aducă o coroană şi să transmită condoleanţe familiei fostului cascador. De asemenea, premierul Victor Ponta a trimis o coroană de flori.
Szobi Cseh va fi înmormântat, duminică, la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare
Cascadorul Szobi Cseh a murit vineri dimineaţa la Institutul Clinic Fundeni din Capitală. „Buză de iepure” a decedat, la vârsta de 71 de ani, după o grea suferinţă, în urma unor complicaţii renale, hepatice, cardiace şi pulmonare severe. Cseh a fost diagnosticat în iulie 2012 cu mielom multiplu în formă avansată, complicată cu tumori plasmocitare osoase, amiloidoză şi boală renală.
Szabolcs Cseh, cunoscut şi ca Szobi Cseh (n. 11 decembrie 1942, Miercurea Ciuc) a fost un cascador şi actor român de etnie maghiară. Szabolcs Cseh este autorul a numeroase invenţii care au dus la dezvoltarea tehnicii şi metodologiilor din domeniul cascadoriei, nu doar în România, ci la nivel internaţional.
Recunoaştere internaţională pentru contribuţiile artistice ale lui Szabi Cseh:
1973 – Festival Paris – cea mai bună mişcare scenică străină – piesa „Viziuni flamande” 1974 – Festival Berlin – cele mai valoroase lupte, filmul „Tekumsekh” 1974 – Festival Viena – locul I, piesa „Stan Păţitul” 1985 – Festivalul de film „Sommerfilmtage” („Zilele de vară ale filmului”) de la Berlin – cel mai bun regizor de acţiune; în acelaşi an, desemnat cel mai bun cascador din Europa conform sondajului realizat de revista vest-germană „Bunte Illustrierte”.
Recunoaştere naţională:
1984 – revista „Săptămâna culturală a capitalei”, premiul pentru cel mai spectaculos actor şi personaj, Buză de iepure din serialul „Mărgelatu” 1986 – revista „Săptămâna”, premiul pentru întreaga activitate 1994 – revista „România Mare”, premiu pentru contribuţie la dezvoltarea cinematografiei române 1996 – revista „România Mare”, premiu pentru întreaga activitate 2000 – UARF, diploma şi medalia de argint, 400 de ani de la Unire şi 30 de ani de la producţia filmului „Mihai Viteazul” 2002 – Ministerul Educaţiei şi Cercetării, diploma şi medalia de onoare cu prilejul aniversării a 80 de ani de activitate a ANEFS, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea învăţământului, educaţiei fizice şi sportului în România 2002 – UARF, placheta de aur pentru întreaga activitate de regizor de lupte 2006 – UARF, medalia aniversară – 40 de ani de la realizarea filmului istoric Dacii.
Fotografii: Dan Bistriţeanu