După ce că nici echipa nu merge (locul 10, după 11 etape), iar antrenorul Jose Peseiro dansează pe sârmă etapă de etapă, peste Rapid guvernează haosul la nivelul acţionariatului. „Este posibil ca Fathi Taher să renunţe la Rapid. Situaţia nu este clară, se negociază. El discută aceste lucruri direct cu George Copos. Luni seară au fost anumite discuţii în cadrul Consiliului de Administraţie legate de investiţiile făcute în ultima perioadă şi de demisia membrilor CA, dar deocamdată nu este nimic sigur”, a explicat sursa citată. Taher e supărat că George Copos întârzie să-i dea 80% din acţiunile clubului şi a băgat şi clubul în datorii de 10.000.000 de euro. Conform altor informaţii, şeful CA din Giuleşti, Constantin Toma, şi vicepreşedintele Dragoş Nedelcu au demisionat. Nedelcu a afirmat că nu doreşte să comenteze informaţiile privind demisia sa din CA: „Nici nu confirm, nici nu infirm acest lucru. Ce pot să spun este că au existat discuţii privind viitorul Rapidului, în sensul în care Rapid are nevoie de o stabilitate financiară pe care trebuie să o asigure acţionarii clubului”.
În schimb, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Rapid, Constantin Toma, a declarat, ieri, că nu este nici o criză la nivelul conducerii clubului, şedinţa CA de luni seara fiind una de rutină, în cadrul căreia s-au discutat probleme normale: „A fost un Consiliu, dar s-au discutat probleme curente, normale, a fost o şedinţă de rutină. Nu este nici o criză la nivelul conducerii clubului”. Toma a negat faptul că ar fi demisionat din funcţia de preşedinte al CA, după cum anunţase Prosport: „Nu este adevărat că am demisionat. Această informaţie, în ceea ce mă priveşte, nu o confirm”.
«Fathi poate să facă orice, nu-mi pasă» George Copos a declarat aseară că intenţionează să renunţe definitiv la gruparea feroviară: „Eu am spus că am luat o decizie definitivă şi irevocabilă de a ieşi din fotbal. Eu mi-am făcut 16 ani datoria la Rapid. Domnul Taher poate să vândă acţiunile, poate să facă orice. Eu îl ajut să facă ce doreşte. Eu pot să vând acţiunile pe care le mai am, dar domnul Taher are prima opţiune”.
«Da, nu mai investesc până nu mă lămuresc cu George» „Eu nu mai dau bani la Rapid atât timp cât nu lămuresc anumite lucruri cu domnul Copos. E o chestiune de legislaţie şi alte lucruri. Eu acum sunt la Washington cu nişte oameni de afaceri şi discutăm despre criza financiară. Asta este tot ce pot să spun la momentul ăsta”, a spus aseară Fathi Taher.
Au făcut tranzacţia acum 7 luni
George Copos a anunţat, la 24 martie, vânzarea a 80% din acţiunile grupării către Fathi Taher. Cei doi oameni de afaceri au semnat un contract, în baza căruia Taher urmează să devină oficial proprietarul celor 80% din acţiuni după îndeplinirea mai multor clauze şi condiţii privind investiţiile în cadrul clubului. În urmă cu aproximativ două săptămâni, Copos declarase că respectivul contract se derulează în continuare conform programării iniţiale.