Necazurile au început în luna octombrie, când Andrei , fiul cel mare al lui Viorel Mazăre (42 de ani), din prima căsătorie, a fost accidentat mortal de o maşină chiar pe trecerea de pietoni din faţa liceului la care învăţa.
Vecinii susţin că lovitura grea l-a făcut pe tatăl băiatului să îşi piardă minţile, mai ales că Andrei (15 ani – foto) era ajutorul părintelui său la stâna de oi a familiei, care le asigura traiul de zi cu zi.
În noaptea de marţi spre miercuri, bărbatul a cedat psihic, se pare, şi, dintr-o ceartă banală, a luat un cuţit şi i-a tăiat gâtul soţiei sale. Îngrozit de fapta sa, omul a încercat apoi să se sinucidă şi mai întâi a băut otravă, apoi s-a înjunghiat.
Cei trei copii au rămas singuri
Speriaţi de ţipete, vecinii au alertat autorităţile. Din păcate, însă, pentru Elena Mazăre (28 de ani) nu s-a mai putut face nimic.
Femeia murise pe loc, după cum au anunţat medicii de pe ambulanţă. Viorel Mazăre a fost transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, însă doctorii sunt sceptici privinţa şanselor sale de supravieţuire.
“Este în stare foarte gravă, cu o plagă mare înjunghiată la nivelul gâtului, a pierdut mult sânge şi a înghiţit şi insecticid”, a declarat Ion Viaşu, medic SJA Mehedinţi.
Cei trei copii ai familiei Mazăre au fost lăsaţi în grija unor rude din localitate. După ce şi-au pierdut fratele, micuţii au rămas orfani de mamă, iar tatăl lor, dacă va supravieţui, va înfunda puşcăria.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_65ad15c5288751eaa3723119f8b893c2.webp)
Şi-a sugrumat copilul, după care s-a sinucis![I-a tăiat gâtul soţiei, apoi a băut otravă]()
Un alt caz şocant s-a petrecut ieri, în localitatea brăileană Movila Miresei! Marcel Datcu (37 de ani) şi-a omorât copilul de numai patru anişori, sugrumându-l cu o funie, iar apoi s-a spânzurat şi el cu băiatul mort în braţe. Bărbatul, care mai avea alţi trei copii din prima căsnicie, nu era ştiut ca având vreo problemă, dar apropiaţii spun că s-ar fi înglodat în datorii, după ce ar fi pierdut o sumă mare de bani, printr-o înşelătorie căreia i-a căzut victimă pe internet. l Maria Vlad
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a6c27347f79b548bc1f86e5b078cda6b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1cf584b171257ae6b33fd5aaf1f03344.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_dc438ae560f78a48c4c9529ddf409064.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_985ef621127c400a6c57461a55238154.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a9ce2846f71c85f4cf22d7421203b190.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_e5c5673320c680dcfaed0042405aa7de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d875b7002629eec3363494a54fb41b1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_79d6a0b35fcf797f5a3e5694daa917e6.jpg)