Tâlhar notoriu, Burcea îşi făcuse un obicei din a da buzna, înarmat cu o rangă sau cu o bâtă, în casele oamenilor.
Asemenea atacuri, de ordinul zecilor, s-au consumat în special în Franţa – unde poliţiştii din Hexagon au contabilizat aproximativ 20 de tâlhării deosebit de violente -, dar şi în alte ţări din Europa.
Ca să-şi piardă urma, banditul s-a întors în România, însă nu a putut să stea departe de modul lui de viaţă, aşa că, doar în primele două săptămâni ale lunii mai, a lovit de două ori în acelaşi mod: la Mangalia şi la Piteşti.

A mai fost închis pentru tâlhării

Probele ridicate de judiciariştii români din cele două locuinţe au fost comparate cu cele trimise din Franţa, iar rezultatul a condus la ADN-ul lui Burcea, probe biologice aflate oricum în baza de date a anchetatorilor care l-au mai cercetat şi chiar închis tot pentru tâlhării deosebit de violente.
Ieri la prânz, cocioaba în care locuia la marginea Sibiului împreună cu iubita lui a fost încercuită de judiciarişti şi tâlharul deosebit de violent, căutat în toată Europa, a fost capturat. Aseară, Burcea a fost transportat sub escortă de la Sibiu la Piteşti pentru a fi audiat.

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Viva.ro
La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Adevarul.ro
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…”
Elle.ro
Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…”
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
"Mi-a murit în ochii mei. L-am văzut cum şi-a dat suflarea". Mama lui Vali, martoră a cruntului accident de la Lumina
Observatornews.ro
"Mi-a murit în ochii mei. L-am văzut cum şi-a dat suflarea". Mama lui Vali, martoră a cruntului accident de la Lumina
Horoscop 10 aprilie 2025. Vărsătorii pot transforma experiențele acumulate într-un tezaur, pe care-l vor putea converti în diverse beneficii
HOROSCOP
Horoscop 10 aprilie 2025. Vărsătorii pot transforma experiențele acumulate într-un tezaur, pe care-l vor putea converti în diverse beneficii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI