Primul târg de Paşte din Capitală își deschide porţile la Obor. Degustări de produse tradiţionale, turtă dulce, cozonaci, ouă incondeiate, decoraţiuni de Paște, ciocolată și multe alte dulciuri sunt o parte din suprizele care te aşteaptă în parcul din faţa Primăriei sectorului 2.
Şi în acest an, Parcul Obor se va anima cu zeci de căsuţe de lemn şi standuri expoziţionale unde meşterii populari şi producătorii vor oferi spre vânzare minunate decoraţiuni şi produse tradiţionale specifice Sărbătorilor Pascale. Târgul organizat de Primăria sectorului 2 va fi deschis în perioada 31 martie- 15 aprilie, între orele 09.00 – 21.00.
Fabrica de Iepurași, în Titan
Un târg de Paște se deschide și la Iris Titan Shopping Center. Aici vor fi aduse tocmai din Maramureș ouă încondeiate, mărgelate și cusute manual. Nu vor lipsi halvița cu miere și nucă, ciocolata de casă, dar și multe obiecte de lemn, din ceramică și icoane lucrate manual de artizani cu tradiție. Târgul este deschis între orele 10.00-20.00 din 31 martie până pe 12 aprilie. Copiii vor fi cei mai răsfățați, fiindcă în cadrul Fabricii de Iepurași ei vor fi transformți, cu accesorii și picturi pe față din copii obișnuiți în iepurași drăgălași. Pe ei îi așteaptă și ateliere de creație, iar pentru părinți vor fi organizate o serie de spectacole de muzică populară.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro