Mai ţineţi minte pentru ce a fost condamnat la moarte Nicolae Ceauşescu? Genocid şi subminarea economiei naţionale. Fostul premier liberal n-a pus, e drept, mitralierele pe români. Aşa că Boc, ca preşedinte al PD-L, vrea anchetarea lui “doar” pentru subminarea economiei naţionale, în legătură cu contractul Sterling (concesionarea hidrocarburilor din Marea Neagră contra unor redevenţe ridicole, pe gratis aproape). Sigur, rămâne ca autorităţile judiciare să facă lumină în acest caz, iar PD-L să demonstreze că nu a lansat doar o perdea de fum care să estompeze scandalurile vizându-i pe fruntaşi ai săi (Ridzi, Videanu etc.).
Acuza de subminare a economiei naţionale i-ar putea viza pe mulţi demnitari şi chiar ex-premieri din toate partidele. Încadrarea juridică invocată nu trebuie persiflată. Dar actualul premier trebuie să o aibă sub priviri şi când va analiza şi semna alte contracte, privind ultimele resurse româneşti. Concesionarea exploatării sării, Roşia Montană, Antibiotice Iaşi sunt doar câteva din marile afaceri din care ar fi o crimă ca statul român să se aleagă cu nişte sume derizorii, în urma unor negocieri cu ochii închişi.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro