Mama, Valeria, îi ştie toate secretele
Tatăl artistei a continuat: “Cu siguranţă că, atunci când o să-i ceară mâna fiicei mele, o să ne strângem cu toţii. Noi suntem de modă veche, vrem ca fata noastră să se mărite şi apoi să facă un copil, nu invers. Keo e foarte serios şi educat. Îmi place de el. Oricum, înainte să devină doamna Mustaţă, Andreea trebuie să vină la mine cu socrii de mână”, ne-a dezvăluit acesta.
Năbădăioasa solistă nu a rupt însă niciodată legătura cu mama ei, Valeria (foto), o femeie de o modestie rar întâlnită, care a fost dintotdeauna umărul pe care a plâns fiica ei. Tânăra a apelat la ajutorul acesteia ori de câte ori dădea peste vreun necaz la Bucureşti.
În plus, Valeria o vizitează şi acum destul de des şi nu intră niciodată cu mâna goală pe uşă, ci cu traistele pline de mâncare gătită la sufertaş, conştientă fiind că unica sa fată nu are timp de pierdut în bucătărie.
Ea a avut privilegiul, în comparaţie cu soţul ei, Săndel, să stea faţă-n faţă cu părinţii lui Keo: “Doar soţia mea îi cunoaşte pe viitorii cuscri”, ne-a confirmat Săndel, cu oareşice tristeţe în glas.
Andreea Bălan şi Keo, pe numele său real Cosmin Mustaţă, s-au împrietenit în 2005, dar s-au mutat împreună doi ani mai târziu, când au decis să formeze un cuplu. Deşi zilele trecute s-a zvonit că cei doi ar fi pus capăt poveştii de dragoste, solistul a ieşit la rampă cu o dezminţire fermă: “Eu şi Andreea suntem împreună, nici vorbă de despărţire!”
Primul pas spre întemeierea unei familii a fost făcut! Şi-au tras vilă de 300.000 €
Andreea Bălan şi Keo (29 de ani) au gânduri serioase de viitor, că altfel nu-şi adunau economiile pentru a înălţa, în Băneasa, o vilă semeaţă, în care au investit 300.000 de euro.
Casa cu etaj măsoară circa 350 de metri pătraţi, numără şapte camere şi este dotată cu aparatură şi cu mobilier de lux. Andreea şi-a construit în acest imobil şi o sală de dans, iar Keo şi-a amenajat un studio muzical.
Cei doi îndrăgostiţi au luat în calcul şi venirea pe lume a unui bebeluş: “Copilul va avea şi el camera lui, din cele şapte câte sunt. Vom avea de unde alege”, a mărturisit Andreea pentru ziarul Libertatea.