Medicii de la o clinică din Timişoara vindecă durerile de cap cu ajutorul bisturiului.
Of, migrenele astea! Pe câţi dintre noi nu ne chinuie zilnic? Că e de vină stresul, lipsa odihnei, alimentaţia sau medicaţia necorespunzătoare, vreo boală nedepistată ori este o afecţiune moştenită genetic, aproape fiecare dintre noi suferă, cel puţin o dată în viaţă, de dureri de cap insuportabile.
Şi când migrena s-a instalat, dă-i cu pastile! Să fie aceasta soluţia? Se pare că nu. Dacă durerile de cap ocazionale “reacţionează” la analgezice, în cazul migrenelor, pastilele nu prea au efect.
Din fericire, oamenii de ştiinţă au venit cu o rezolvare. Recent, cercetătorii de la University Hospital Case Medical Centre, din oraşul american Cleveland, au anunţat că, după cinci ani de studii, au găsit soluţia pentru a ne scăpa de migrene: o operaţie nu foarte complicată la cap.
În ce constă aceasta: se face o incizie în cuta pleoapelor, prin care e îndepărtat muşchiul de deasupra sprâncenelor, împiedicându- se astfel transmiterea semnalelor dureroase la centrul durerii din creier. Sunt tăiate apoi părţi din nervul trigemen, pentru a se crea un efect de uşurare.
Prima intervenţie de acest fel a fost făcută, zilele trecute, şi în România, la Clinica Brol (www.brol.ro) din Timişoara, de Thomas Muehlberger, chirurg estetician la Centrul de Chirurgia Migrenei din Berlin. Medicii români vor putea efectua acelaşi tip de operaţie în scurt timp, după un stagiu de pregătire sub îndrumarea dr. Muehlberger, în Germania.
Intervenţia costă 4.000 €
Singura cerinţă specială e o injecţie cu botox în zona frunţii, care se face cu câteva săptămâni înainte de intervenţie. Nouă din zece pacienţi operaţi au răspuns pozitiv la tratamente, iar circa o treime dintre aceştia au declarat că durerea a dispărut în totalitate.
Singura problemă de care s-ar putea lovi românii care suferă de migrene şi vor să apeleze la bisturiu pentru a scăpa de ele ar putea fi preţul. O astfel de intervenţie costă 4.000 de euro.
Un bărbat din Arad, primul pacient român
Andrei Farcaş (foto), un arădean în vârstă de 53 de ani, e primul român operat pentru migrene. El a fost pacientul medicului german venit să facă o demonstraţie la clinica din Timişoara. Farcaş spune că înainte de intervenţie era chinuit de dureri în fiecare zi. “Aveam dureri îngrozitoare, care nu treceau cu nici un fel de pastile. Timp de zece ani am suferit cumplit, iar acum nu îmi vine să cred că am scăpat de acel coşmar”, spune Farcaş.
Ce sunt migrenele
Migrenele, care afectează una din patru femei şi unul din 12 bărbaţi, sunt dureri de cap intense şi istovitoare, care pot da o stare de greaţă şi pot dura până la câteva zile. În cazul multor persoane care suferă de această afecţiune, calmantele sunt ineficiente.