► Lombalgia are cauze multiple

Fie că debutează brusc, fie ține de mult timp, fie se resimte și în burtă, și în fese ori coboară pe picior. Iată cum durerea de spate ne poate duce cu gândul la diverse afecțiuni. „În urma unei anamneze corecte și a unei examinări atente, medicul decide dacă sunt necesare explorări suplimentare care să depisteze o problemă a coloanei vertebrale lombare sau o patologie renală.”, spune dr. Simona Huică, specialist reumatolog la Centrul Medical Focus. În funcție de modul de manifestare, lombalgia poate fi acută, cronică ori recidivantă. Când cauza este una reumatologică, debutează brusc, după un efort intens sau după expunere la frig. Și, de cele mai multe ori, ne imobilizează la pat. Trist este că patologia reumatismală apare, de obicei, la tineri, manifestându-se prin perioade alternante de durere, cum se întâmplă și în spondilita anchilozantă. Așa se face că vizita la medic se amână, diagnosticarea întârzie ani buni, iar riscul apariției unor modificări ireversibile la nivelul coloanei crește. Nici copiii nu scapă. Iar durerea dorsolombară la ei este adesea asociată scoliozei, însă necesită un examen de specialitate complex, atât la pediatru, cât și la reumatolog și la ortoped. „Este important diagnosticul corect și precoce. Tratamentul va fi individualizat, ținând seama de patologia asociată. Pentru stabilirea diagnosticului utilizăm radiologia, ecografia abdominală și de părți moi, tomografia computerizată și rezonanța magnetică nucleară.”, explică dr. Huică.

De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”
Recomandări
De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”

► Se poate preveni durerea

În general, lombalgia se poate trata interdisciplinar, reumatologic, ortopedic, balneofizioterapeutic şi, în cazuri mai grave, neurochirurgical. Medicamentele des utilizate combat durerea indiferent de cauză. Se pot aplica și tratamente locale, precum infiltrațiile, corticoterapia sau chiar imunosupresoare. Totuși, până acolo, se pot lua câteva măsuri la îndemână: evitarea frigului, a ridicărilor de obiecte grele, corectarea poziției la birou, gimnastica și reducerea greutății la supraponderali.

COMPENSATELE TREBUIE ADUSE LA ZI

„Atragem atenția asupra unei probleme cu care se confruntă de mult pacienții români. Din cauza neactualizării, de peste 4 ani, a listei medicamentelor compensate și gratuite, pacienții nu pot accesa terapii biologice noi, care le-ar îmbunătăţi semnificativ starea de sănătate și ar putea opri evoluția bolii. Distrugerea articulațiilor la pacienții cu poliartrită reumatoidă începe chiar din stadiile incipiente ale bolii, așadar este esențial să putem interveni cu tratamente eficiente pentru a evita invaliditatea permanentă și a asigura posibilitatea reîncadrării în muncă. Netratați corespunzător, pacienții au un risc crescut de a dezvolta și alte complicații ale bolii, precum cele cardiovasculare, osteoporoză, anemie sau tulburări ale sistemului respirator.”
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”
Adevarul.ro
Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele

Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Observatornews.ro
Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare
HOROSCOP
Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI