Poliţiştii îndură temperaturi criminale în intersecţii
Pe Ionuţ Ghimfus (foto), 26 de ani, agent la Poliţia Rutieră a Capitalei, l-am găsit la datorie într-o intersecţie din sectorul 1 al Bucureştiului. “Stors” de razele puternice ale soarelui, poliţistul a suportat cu greu arşiţa, mai ales că termometrul ajungea până la 45 de grade. După orele petrecute printre şoferi, agentul s-a retras la o bere cu prietenii, mai ales că atunci când l-am fotografiat îşi serba ziua de naştere.
Şi poliţiştii de la Secţia 8 din Capitală au suferit în maşina de serviciu, din pricina căldurii insuportabile. Agenţii au patrulat ore în şir şi s-au hidratat cu mulţi litri de apă pentru a face faţă caniculei. (Remus Vlad)
↑ La aproape 40°C, poliţiştii se “coc” în maşinile cu care patrulează
Bucureştenii se sufocă la metrou
În metrou, temperatura ajunge la 29° C. Pe peron, aerul e de nerespirat până când în staţie ajunge garnitura de tren şi se mai face curent. În vagoane, e crimă! Respiraţia călătorilor amplifică umiditatea şi disconfortul creşte. (Claudiu Pacearcă)
↑ Colegul nostru a măsurat temperatura la metrou într-o zi caniculară
Cod portocaliu de caniculă
Temperaturile ridicate vor continua să ne dea bătăi de cap până la finalul săptămânii. Pentru azi şi mâine, meteorologii au emis avertizare cod portocaliu de caniculă pentru judeţele din sudul şi sud-estul ţării, deoarece maximele termice vor depăşi 38°C. Vestea bună este că duminică vremea se răceşte uşor, maximele ajungând la 28 de grade Celsius.