– Aplicaţii cu suc de lămâie pentru albirea pielii, dar şi pentru îndepărtarea petelor.

– Înainte de culcare, masaţi zona afectată cu ulei de cocos, iar dimineaţa, la trezire, clătiţi cu apă călduţă. Tratamentul trebuie aplicat zilnic, pe o perioadă mai lungă de timp.

– Daţi cu suc de mentă proaspăt stors direct pe pete.

– Preparaţi un amestec din două linguri de pulbere de coajă de portocală măcinată şi iaurt. Puneţi pe piele, după care spălaţi cu apă rece când amestecul se usucă.

– O altă mască pentru faţă se prepară în felul următor: fierbeţi 10 minute o legătură de pătrunjel în puţină apă, filtraţi şi adăugaţi 5 linguri de suc de lămâie. Înmuiaţi o dischetă demachiantă în acest lichid şi apoi tamponaţi zonele afectate. Puteţi păstra lichidul care rămâne într-o sticlă la frigider pentru a-l folosi zilnic, dar nu mai mult de o săptămână.

Aveţi tenul depigmentat din cauza soarelui sau a vârstei? Măştile de lămâie estompează petele de pe faţă!– Încercaţi şi sucul de ceapă amestecat cu miere de salcâm şi aplicat apoi timp de 15 minute.

– Un alt secret este exfolierea la 4-5 zile a pielii afectate. Aceasta va îndepărta celulele moarte şi va stimula regenerarea pielii. După exfoliere, masaţi zona cu ulei de susan presat la rece sau cu ulei de migdale.

– Hrana zilnică trebuie să cuprindă multe fructe, în special lămâi şi portocale, roşii, castraveţi, deoarece acestea purifică sângele, ajutând la menţinerea strălucirii naturale a pielii.
Produse naturale care vă pot fi de folos:
Ten luminos – Daphne – Fares: Asigură aportul necesar de substanţe active naturale eficiente în purificarea şi hidratarea pielii. Mod de folosire: comprese. Preţ: 4,5 lei

Derma Treat
– Indian Herbal: Conferă tenului un aspect curat şi luminos, eliminând petele, punctele negre, acneea, seboreea. Administrare: o capsulă de 3 ori/zi. Preţ: 48 de lei.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Ulei Brajaka – Herba Ayurvedica: Util în iritaţii şi inflamaţii ale pielii, răni, cearcăne, pete. Mod de folosire: Masaj şi comprese. Preţ: 35,5 lei.
Alte produse naturale
– Cremă boga tă specifică de gălbe nele – 75 ml – 50 de lei. E recomandată pentru pielea pătată a feţei şi a mâinilor.

– Complex biohidratant – 10 fiole – 98 de lei. Hidratează şi are efect emolient. Produsul e recomandat pentru pielea pătată a feţei, care dă epidermei o tonalitate caldă, naturală şi luminoasă.

– Mască din morcov – 50 ml – 55 de lei.

Aveţi tenul depigmentat din cauza soarelui sau a vârstei? Măştile de lămâie estompează petele de pe faţă!– Mască profesională nutritivă, de curăţare, de îndepărtare a petelor apărute pe faţă, bogată în principii active hidratante şi purificante.

– Cremă bogată specifică Iperico – 75 ml – 50 de lei. Iperico e recomandată pentru înroşiri, arsuri şi pete.

– Fosfacomplex o.e. lămâie – 30 ml – 103 lei. Este un ulei esenţial de lămâie cu parfum tipic de citrice aromate, bun degresant al tenurilor pătate. La nivel psihic induce curajul şi determinarea persoanelor obosite şi apatice.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI