Îi era groază să intre la Terapie Intensivă

Ileana Benga, una dintre mămicile care şi-au pierdut bebeluşii în incendiul de la Maternitatea Giuleşti: «Teo e noua minune din viaţa mea»Ileana spune că nu le va putea mulţumi niciodată îndeajuns medicilor de la Maternitatea Polizu, care au făcut tot posibilul ca visul ei de a fi mamă să devină realitate.
Ileana îl duce pe Teo la mormântul fratelui său. De când s-a născut, mama sa îi povesteşte despre Alex, îngeraşul care îi veghează din ceruri →
“De la tragedia care mi-a marcat viaţa, eu nu am mai putut să calc prin Spitalul Giuleşti. Cei de la Maternitatea Polizu însă au reuşit să mă facă să-mi înving teama că se poate întâmpla ceva rău cu bebeluşul meu. Şi le sunt recunoscătoare pentru tot ce au făcut pentru mine, pentru noi!” Mămica lui Teo îşi aminteşte că după ce a născut nu s-a putut da jos din pat o zi întreagă, iar a doua zi, când s-a pus pe picioare, a mers să-şi vadă puiul. Şi a avut un şoc când a aflat că micuţul este la Terapie Intensivă.
Ileana Benga, una dintre mămicile care şi-au pierdut bebeluşii în incendiul de la Maternitatea Giuleşti: «Teo e noua minune din viaţa mea»
← La cimitir, cavoul unde este înmormântat micuţul Alex este plin de jucării
“Mă gândeam cu groază că nu am să pot intra acolo. Am retrăit clipele acelea de coşmar de la Giuleşti numai din cauza faptului că eram nevoită să intru într-un salon de Terapie Intensivă. Dar miam înfruntat orice gând şi am păşit înăuntru. Am fixat incubatorul puiului meu şi m-am dus ca un glonţ la el. Norocul meu a fost că nu a stat decât două zile acolo, apoi mi l-au dat în salon”, îşi aminteşte femeia. Acum, când şi-a văzut visul cu ochii, Ileana nu-şi doreşte decât ca şi celelalte femei care şiau pierdut pruncii în infernul de la Giuleşti să devină mame din nou şi să fie la fel de fericite ca şi ea.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Şase familii, distruse în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti din Bucureşti

Ileana Benga, una dintre mămicile care şi-au pierdut bebeluşii în incendiul de la Maternitatea Giuleşti: «Teo e noua minune din viaţa mea»Ileana Benga, una dintre mămicile care şi-au pierdut bebeluşii în incendiul de la Maternitatea Giuleşti: «Teo e noua minune din viaţa mea» Pe 16 august 2010, salvatorii i-au scos din maternitate, în incubatoare, pe cei 11 bebeluşi care fuseseră în salonul ars de la Terapie Intensivă. Libertatea v-a prezentat pe 17 august tragedia →
În urmă cu mai bine de un an şi jumătate, şase suflete nevinovate au pierit în urma unui incendiu care a mistuit salonul de Terapie Intensivă al Maternităţii Giuleşti din Bucureşti. Se întâmpla pe 16 august 2010. Cei 11 bebeluşi aflaţi în incubatoarele din salonul cu pricina au fost scoşi din infern după mai bine de 20 de minute de la izbucnirea focului.
Din nefericire, şase dintre cei 11 bebeluşi nu au rezistat în lupta cu flăcările şi au murit la scurt timp după dramatica întâmplare. Imediat după tragedie, părinţii micuţilor decedaţi au adresat o cerere conducerii maternităţii pentru a pune pe zidul spitalului o placă comemorativă cu numele bebeluşilor care au pierit în incendiu. Din păcate, nici până în ziua de azi aceasta nu a fost aprobată.


Dosarul bebeluşului ars în incubator se finalizează mâine

Un alt copil mutilat în sistemul public de sănătate românesc şi-ar putea găsi mâine dreptatea. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti vor anunţa decizia finală în dosarul în care asistenta Emilia Baron, de la Maternitatea Bucur din Capitală, e judecată pentru că l-a uitat în incubator pe micuţul Gabriel Dragomir, iar acesta, conform expertizelor medicale, a fost mutilat pentru toată viaţa. La ultimul termen de judecată, procurorul a fost de acord ca familia copilului să primească 450.000 de euro daune morale şi materiale. (Dan Băcan)

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Donald Trump, avans considerabil față de Kamala Harris. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Donald Trump, avans considerabil față de Kamala Harris. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI