Încă de la doi ani şi jumătate, Teo Trandafir i-a spus fiicei sale adevărul despre modul în care a ajuns în casa ei. Totul a fost sub formă de poveste, prezentatoarea TV alegând să nu aibă secrete faţă de ea.
Au crescut împreună şi au dezvoltat o relaţie specială. Se pot baza una pe cealaltă şi sunt totodată cele mai bune prietene.
“Maia e un adult, e un om mare, face ce vrea ea, întotdeauna face ce cred eu că ar trebui să vrea, dar, mă rog, nu îndrăznesc să îi spun asta, pentru că nu sunt genul acela de mamă. Mi se pare că în viaţa ei a suferit suficient încât să mă apuc şi eu să îi mai pun oprelişti”, a declarat, pentru Libertatea, Teo Trandafir.
Fără «Nu ai voie» şi «Nu vreau»
Practic şi-au creat un pact, de la care nu se abat niciodată. Teo nu e genul de mamă care să îşi restricţioneze copilul la orice pas, iar Maia îşi arată recunoştinţa faţă de ea printr-un comportament exemplar.
Noi avem o regulă nescrisă: niciodată eu nu îi spun ei ‹‹Nu ai voie›› şi niciodată ea mie ‹‹Nu vreau››. Ne-am crescut şi ne-am educat una pe cealaltă, în aşa fel încât să ştim să ne punem problema”, ne-a dezvăluit ea.
“Imediat”, “Ai răbdare o secundă”, “Mă joc puţin cu copiii şi o rezolv”, sunt doar câteva din răspunsurile prompte ale Maiei la vreo rugăminte lansată de mama ei.
Temele sunt «jobul» Maiei
Încă din clasele primare, prezentatoarea de la Kanal D şi-a obişnuit copilul să aibă responsabilităţi, în cazul ei: temele pentru acasă. Dacă unii părinţi obişnuiesc să facă lecţiile cu micuţii, Teo Trandafir a aplicat altă tactică.
Niciodată. Noi teme nu facem. Nu mi se pare ok să o pun în situaţia de a fi vulnerabilă în faţa absenţei mele, de exemplu. Să zicem că eu am de făcut ceva şi nu fac temele cu copilul şi copilul obţine note proaste la şcoală, nu e ok. Obţine nota pe care o merită. Întotdeauna şi-a făcut temele singură şi şi le va face singură, este responsabilitatea, serviciul ei. Ea nu îmi face mie emisiunile”, a adăugat vedeta.
Istoria reprezintă o excepţie, pentru că Teo Trandafir are acces la informaţii şi la filme, pe care fiica ei deocamdată nu le are.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit

Lipseşte motivat de la şedinţele cu părinţii

Jobul o împiedică pe Teo Trandafir să fie prezentă la şcoală atunci când învăţătoarea, acum diriginta organizează binecunocutele şedinţe de informare. Cu toate acestea, vedeta TV este la curent cu tot ce o implică pe Maia.
“Nu prea mă duc la şedinţele cu părinţii, care sunt puse toate la ora 17.00, când eu sunt în emisie, dar am avut o relaţie foarte strânsă cu învăţătoarea dintotdeauna, acum cu diriginta şi cu profesorii. Toată lumea mă sună, e un copil pârât, dar cu drag. Toată lumea mă înţelege, pentru că, repet, şedinţele cu părinţii sunt în timp ce eu sunt pe post”, ne-a mai spus ea.

La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
Știrileprotv.ro
Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
FANATIK.RO
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Acestea sunt țările care au cel mai mult aur din lume. Au de peste 30 de ori mai multe tone decât România
FANATIK.RO
Acestea sunt țările care au cel mai mult aur din lume. Au de peste 30 de ori mai multe tone decât România
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Observatornews.ro
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI