Ziariştii de la The Guardian au scris un amplu material în paginile revistei unde au vorbit despre finala Europa League organizată la Bucureşti. „Noul stadion „Naţional Arena” este magnific. În interiorul lui se creează o atmosferă fantastică şi are marele avantaj că este aproape de centrul oraşului. Chiar dacă la inaugurare au avut probleme cu gazonul, finala EL a fost la superlativ. Românii au un stadion de care să fie mândri, mi-a fost greu să accept că sunt în acelaşi oraş în care fusesem şi în urmă cu 11 ani”, au scris aceştia.

Britanicii au continuat: „Oraşul pare că a înflorit, există cu siguranţă un boom economic: peste tot se construieşte. Înainte de cel de-al doilea Război Mondial Bucureştiul era numit „Micul Paris”; în urmă cu mai bine de un deceniu, când am fost la Dinamo – Steaua, acest apelativ părea a fi teribil de ironic, acum înţeleg la ce se refereau oamenii din acea perioadă”.
Sursă: prosport.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro

Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Viva.ro

Imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Uite cum arăta înainte de operațiile estetice. E de nerecunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Uite cum arăta înainte de operațiile estetice. E de nerecunoscut
La răscruce de drumuri. Cum arată scenariul ideal și cel de coșmar pentru viitorul României| ANALIZĂ
Adevarul.ro
La răscruce de drumuri. Cum arată scenariul ideal și cel de coșmar pentru viitorul României| ANALIZĂ
Mario Fresh face noi dezvăluiri despre despărțirea de Alexia Eram. Ce a mărturisit artistul chiar pe scenă, în timpul unui concert: „Am suferit mult. Am..."
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

O ucraineancă, chelneriță în UK, a primit moștenire casa de 750.000 € a unui bătrân pe care l-a servit ani de zile. Ce a pățit după moartea lui
Observatornews.ro
O ucraineancă, chelneriță în UK, a primit moștenire casa de 750.000 € a unui bătrân pe care l-a servit ani de zile. Ce a pățit după moartea lui
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc,  nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI