Romania a plecat ca din pusca la Olimpiada. Insa, dupa 4 victorii, nationala de handbal a clacat de trei ori, astfel ca s-a declansat tigania. Antrenorul Gheorghe Tadici e atacat din toate partile si va fi dat afara de la carma reprezentativei cotata, la plecarea spre Beijing, cu cele mai mari sanse la medalii.
Inainte de meciul pierdut cu Franta (32-34 dupa prelungiri), partida contand pentru locurile 5-8, o handbalista a declarat in Gazeta Sporturilor, sub protectia anonimatului, ca antrenorul e un mitocan care le vorbeste urat: ‘Injuriile pe care ni le aduce nu pot fi reproduse, sunt prea umilitoare. Cum se simt fetele cand el le striga meduze, handicapate, analfabete, nesimtite? La masaj stiti cum ne spune? „Ce, ma, vrei sa-ti masezi celulita si ata din fund?”‘. Tadici a replicat ieri: ‘La mine nu a venit nici o jucatoare sa-mi reproseze ceva. Eu aflu numai din presa. Imi pare rau ca am calificat aceasta echipa la Olimpiada’.
Ieri, alt scandal. Petru Paleu, vicepresedintele FRH, l-a atacat josnic pe antrenorul nationalei la Sport.ro: ‘Acest om ordinar, Tadici, ar trebui sa isi dea demisia. A facut un rahat. Si-a batut joc de aceste fete, nu a stiut sa le motiveze, le-a vorbit ca un cioban. Acest dobitoc, acest cretin a stricat echipa’. Tadici a raspuns in acelasi mod: ‘Sunteti un nesimtit. Sunteti un simplu turist, un om care a bagat handbalul masculin in cancer. Doar in acest mod stiti sa vorbiti, grosier, ca un taran de pe Pietricica’.
Concluzia a tras-o presedintele federatiei, Cristian Gatu: ‘E urat de tot ce s-a intamplat. Cert este ca antrenorul Gheorghe Tadici nu va mai conduce nationala, va trebui sa plece, contractul sau expirand in 31 august’.
Luminita Hutupan: „Sa nu mai aud de handbal!”
Portarul Romaniei, Luminita Hutupan, una dintre putinele jucatoare care au facut fata la Olimpiada, a declarat ieri pentru Newsin: ‘Meciul cu Suedia (n.r. – partida contand pentru locurile 7-8) este ultimul, nu vreau sa mai aud de handbal, ma voi dedica familiei. Am plans ca o proasta tot timpul si am muncit atat de mult ca sa ajung sa nu fac nimic la aceasta Olimpiada. Am stat atatia ani, mi-am tocit nervii si acum nu am nici o satisfactie. Nu vreau sa mai aud de nimic, voi reveni in tara, imi voi face analizele si voi incerca sa am un copil. Acesta este visul meu acum. Sunt atat de trista si atat de dezamagita, incat abia pot vorbi’.
![Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
![„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
![Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a2bad3e7269f1057ba424799f89509cd.jpg)
![Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a59e922fdde135524823b745b172b09b.png)
![INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
![Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_fe8363acb5eefa8435ce43ee2a8d8e67.jpg)
![Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7e6df8bc8a6c9519ce0b795ef1124f96.jpg)
![Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_bf0a2ebc8c415dbd62f0ce792660b75b.jpg)