Ofiţerii de la “Economic” şi procurorii bucureşteni au descins, ieri de dimineaţă, la şapte adrese din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, acolo unde îşi au sediile firmele şi persoanele vizate de anchetatori. Oamenii legii spun că, încă din 2009, reprezentanţii Siveco ar fi făcut afaceri cu diverşi indivizi, pe numele cărora s-au înfiinţat zeci de firmefantomă. Cum s-a dat ţeapa? Compania de IT, care de-a lungul timpului a avut contracte cu ministere şi cu alte instituţii ale statului, cumpăra de la administratorii firmelor care existau doar pe hârtie servicii informatice pentru care achitau sute de mii sau chiar milioane de euro. Asta deşi, culmea, Siveco este unul din cei mai mari producători de softuri şi programe IT! Totul însă se făcea doar pentru ca societatea să nu mai aibă scriptic, la final de an, nici un fel de profit, ceea ce însemna automat că nu mai plătea la stat nici un fel de taxe. Şi ca să nu cadă în gaură, în sensul de a nu rămâne fără banii plătiţi aiurea, reprezentanţii Siveco, printre care şi unul dintre acţionarii principali, Irina Socol, se pare că aveau înţelegeri cu patronii firmelor-fantomă, astfel încât aceştia, după ce scoteau banii de la bancă, îşi opreau un comision ce varia între doi şi şapte la sută din valoarea tranzacţiei, iar apoi returnau către plătitor grosul banilor ce reprezentau costul contractelor încheiate numai pentru a trage în piept statul. Aşa s-a ajuns, spun surse judiciare, ca, în numai patru ani, bugetul să fie păgubit cu peste zece milioane de euro.

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală
Recomandări
De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală

Firmele-fantomă erau din Sinteşti

Unii dintre cei care ar fi făcut afaceri cu Siveco sunt clienţi mai vechi de-ai autorităţilor. Este vorba despre ţigani din Sinteşti, Ilfov, ce şi-au făcut avere şi şi-au ridicat palate impunătoare din afaceri cu fier vechi. “Romii din Ilfov ar fi furnizat, conform unor contracte, servicii informatice firmei din Capitală. După ce Siveco achita pentru programele IT respective, reprezentanţii firmelor- fantomă retrăgeau banii de la sucursalele bancare şi îi duceau, în sacoşe, la Siveco. Umblau cu miliardele în plase, de parcă ar fi avut nişte cumpărături. Nu se gândeau că pot fi jefuiţi, aşa cum s-a mai întâmplat cu romii din Sinteşti care au fost jefuiţi la drumul mare, după ce scoteau sume mari de la bancă”, ne-au mărturisit surse judiciare.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
Știrileprotv.ro
Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Observatornews.ro
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI