Jandarmii au lansat, în urmă cu câteva zile, în taberele improvizate de rromi din Franţa, o operaţiune de verificare a identităţii ţiganilor români şi bulgari. În acest scop, ei au utilizat o metodă surprinzătoare: ştampilarea oamenilor controlaţi, pentru ca o persoană să nu fie verificată de două ori. Totodată, rromii erau anunţaţi că trebuie să părăsească tabăra, conform unei dispoziţii a prefecturii. Metoda a atras numeroase critici.

Astfel, ziariştii de la cotidianul “Libération” au comparat această situaţie cu marcarea evreilor din lagărele naziste din cel de-Al Doilea Război Mondial. Indignarea şi-au arătat-0-181054-tz1.jpgo şi persoanele verificate care au strigat: “Nu suntem vite!”. În ceea ce priveşte Jandarmeria, reprezentanţii acesteia au declarat că metoda folosită e una obişnuită, aşa cum se procedează şi în cluburile de noapte. Totodată, ministrul francez al imigraţiei, Eric Besson, a spus că procedura e “nepotrivită” şi nu este de acord cu ea. El le-a cerut jandarmilor să nu o mai utilizeze în viitor.

Nici rromii din Italia n-au scăpat

În 2008, şi guvernul italian a organizat o acţiune similară. Atunci executivul din Peninsulă a dispus amprentarea tuturor copiilor din taberele de rromi de pe teritoriul acestei ţări, în vederea stopării cerşetoriei, atrăgând critici virulente din partea ONU şi UE.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
„Nu se oprea. A fost șocant, sunt...". Un alt caz șochează Italia! Calvarul prin care a trecut o româncă de 39 de ani, mamă a doi copii, care a fost înjunghiată de soț în parcarea unui supermarket. Oamenii au început să arunce cu pietre în agresor. Mărturiile tulburătoare
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Orașul din România în care va ninge timp de patru zile. Meteorologii de la Accuweather au făcut anunțul
FANATIK.RO
Orașul din România în care va ninge timp de patru zile. Meteorologii de la Accuweather au făcut anunțul
E oficial! Au divorțat după doi ani de căsnicie, iar acum urmează lupta pentru împărțirea averii lor de 550 de milioane de dolari
Unica.ro
E oficial! Au divorțat după doi ani de căsnicie, iar acum urmează lupta pentru împărțirea averii lor de 550 de milioane de dolari
România a traversat cea mai calduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Recorduri termice la 37 de staţii meteo
Observatornews.ro
România a traversat cea mai calduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Recorduri termice la 37 de staţii meteo
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect
HOROSCOP
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI