Raportul intitulat “Evoluţiile sociale şi ale ocupării forţei de muncă” ne plasează peste media Uniunii Europene, de 13%, în privinţa tinerilor care nici nu studiază, nici nu lucrează.
Lucian are 23 de ani şi, după unii, s-ar putea spune că doar îngroaşă rândurile celor care stau acasă.
Se-ncadrează perfect în cifrele seci ale europenilor, însă, în spatele lor stă povestea unui om care nu a avut şansa să se ocupe prea mult de studii, în schimb, şi-a tocit palmele la muncă, de mic.
“Lucrez în depozite sau în supermarketuri, fac orice. Munca nu e o ruşine. Nu cer mai mult decât salariul minim pe economie”, ne spune el, cu ochii privind în pământ.
În fiecare zi aleargă prin Capitală, la interviuri sau pe unde aude că s-ar face angajări, dar anul acesta a fost refuzat de fiecare dată.
Abandonul din universităţi este de 40%
Lucrurile devin însă mai complexe în rândul celor care se ţin mai mult de carte, dar nu se pot lipi de un post din lipsa experienţei ori din pricina concurenţei prea mari.
“Foarte puţini tineri urmează o facultate care să li se potrivească. Apoi, taxele sunt prea mari, iar mulţi sunt nevoiţi să abandoneze studiile înainte să ajungă la jumătate. În prezent, rata de abandon în universităţi e de peste 40%. Cei care trec de licenţă nu ştiu să se prezinte la un interviu, pentru că din sistemul de învăţământ lipseşte cu desăvârşire consilierea în carieră”, ne-a declarat Cristi Popescu, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România.
Pe de altă parte, experţii în educaţie acuză factorii de decizie care s-au perindat pe la cârma Ministerului Învăţământului.
Nu învaţă în şcoală ce le trebuie la lucru
“Copiii n-au nici o vină că nu-şi găsesc de lucru! Problema e că ei nu învaţă în şcoală ce le trebuie în piaţa muncii! Păi, cine-i întreabă pe ei de derivate şi integrale?! Nu toţi trebuie să ştie aşa ceva. În 2003 erau 270.000 de elevi în şcoala profesională, iar acum sunt doar 30.000. Dacă toţi ar ajunge până la cel mai înalt nivel educaţional, gresie şi faianţă cine mai pune?! Păi, la ce nivel redus de promovabilitate s-a ajuns, în ultimii patru ani, 330.000 de copii au făcut liceul degeaba!”, susţine Ştefan Vlaston, preşedintele asociaţiei Edu-Cer.
Interesant este că datele ejobs.ro, cel mai popular site de recrutare din România, arată că peste 13% din totalul utilizatorilor activi fac parte din categoria persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, care îşi caută un loc de muncă. Culmea, tot atâţia cât zice Comisia Europeană că freacă menta!
“Nu putem vorbi de un dezinteres în rândul acestor persoane”, este de părere Ana- Maria Cetăţean, Brand Manager ejobs.ro.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI