Într-o ţară în care cele mai multe din lefuri abia trec de 1.793 de lei, există şi angajaţi care câştigă şi de peste 360 de ori mai mult. Printre cei care lucrează în imobiliare se află, surprinzător, cel mai bine plătit salariat din ţară. Potrivit Fiscului, pe primul loc în topul celor mai mari salarii este un angajat din acest domeniu care a declarat, anul trecut, venituri “în mână” de 7,8 milioane de lei, adică 660.000 de lei lunar. Altfel spus, din leafa pe o lună, şi-ar fi putut cumpăra două apartamente în centrul Capitalei. Topul salariilor fabuloase este completat de un electrician care a plecat acasă, anul trecut, în fiecare lună, cu puţin peste 611.000 lei. Şi consultanţa în afaceri s-a dovedit a fi bănoasă. Al treilea salariat milionar lucrează în acest domeniu şi a câştigat, anul trecut, aproape 574.000 de lei în fiecare lună.
Fluturaşii de salariu au fost însă încărcaţi cu bonusuri şi diferite prime. La asemenea lefuri, numai pentru cei trei, statul a încasat, anul trecut, impozite şi contribuţii de peste 11,2 milioane de lei. Colectarea deşeurilor, cultivarea strugurilor şi comerţul sunt alte sectoare care au format clasamentul celor mai mari 10 salarii din România în 2014. Pe domenii, sunt foarte bine plătiţi angajaţii din industria extractivă, bănci, asigurări, marketing şi industria tutunului. Statisticile oficiale arată că România are acum aproape 5,3 milioane de angajaţi, dar mai puţin de 4% dintre ei au venituri lunare de peste 5.000 de lei.
Cât câştigă românul obişnuit
Câştigul salarial mediu a fost în aprilie de 1.857 de lei net, în creştere faţă de luna precedentă cu 28 de lei (1,5%), arată datele oficiale. Cele mai mari valori au fost înregistrate în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (5.031 de lei), iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante (1.014 lei).