Cătălin Botezatu a fost printre primele vedete care şi-au dat seama de potenţialul litoralului românesc. După ce a manageriat o bună bucată de vreme, pentru prietenul său Joshua Castellano, clubul Bamboo din Mamaia, anul trecut şi-a luat soarta în propriile mâini şi a deschis în aceeaşi staţiune clubul de fiţe Le Gaga. Locul include şi o piscină amenajată exotic, unde cine vrea să se răsfeţe cu o şampanie trebuie să scoată din buzunar de la 400 de lei în sus.
Gică Hagi şi-a dat seama încă din 1999 că afacerile la mare sunt profitabile. El a cumpărat Hotelul Bucureşti din Mamaia, iar în scurt timp şi după mulţi bani investiţi, ca să-l facă de 5 stele, l-a inaugurat sub titulatura Iaki. Pe timpul verii, preţul unei camere poate trece uşor de 150 de euro. Anul trecut, “Regele” a inaugurat în Constanţa şi pubul sportiv H10 Sport Lounge. Acesta a fost conceput după ideea unei mingi de fotbal descompuse, pereţii, tavanul şi mobilierul înglobând forme hexagonale şi pentagonale care integrează în spaţiu fotografii.
Tot mai multe vedete fac grămezi de bani la Mamaia, de pe urma turiştilor
Bobby Păunescu, fostul iubit al Monicăi Bîrlădeanu, a construit în apropierea hotelului lui Hagi ansamblul rezidenţial Caelia, unde un apartament costă de la 495.000 de euro în sus. Preţul nu i-a speriat pe Ilie Năstase, Ciprian Marica şi Cristian Chivu, care au decis că locul e potrivit ca reşedinţă de vară şi au devenit vecini de bloc. Aici se şi pot închiria apartamente pentru… 139 de euro pe noapte. Tot aici, ca un bun vecin, Ciprian Marica, a mai investit 300.000 de euro în plaja Caelia şi se laudă că de anul acesta va avea şi cea mai de fiţe terasă din România. Locul este format din două zone, una destinată exclusiv celor care locuiesc în ansamblu, cealaltă deschisă întregului public, cu acces la plajă, restaurant, bar, şezlonguri, baldachine şi separeuri.
Tot mai multe vedete fac grămezi de bani la Mamaia, de pe urma turiştilor
Radu Mazăre jr a intrat de mic în lumea afaceriştilor. Sprijinit de mama lui, Ianina Petcu, fiul primarului din Constanţa a luat în administrare plaja Cabo, situată în nordul staţiunii Mamaia. Preţul unui şezlong variază aici între 20 şi 30 de lei, în funcţie de zilele săptămânii, însă cei mai mulţi clienţi vin aici pentru că ştiu că pot închiria cele necesare pentru sporturi nautice, cum ar fi flyboard.
Tot mai multe vedete fac grămezi de bani la Mamaia, de pe urma turiştilor
George Copos este un proprietar cu state vechi pe Litoral. El are în Eforie Nord un hotel de 4 stele şi unul de 3 stele, în care clienţii plătesc până la 129 de euro pe noapte pentru o cameră şi cheltuiesc sute de euro pentru tratamentele din centrul spa.
Tot mai multe vedete fac grămezi de bani la Mamaia, de pe urma turiştilor
Lucian Becali, nepotul lui Gigi Becali, este vecinul de la mare al lui Bote, după ce, în urmă cu trei ani, şi-a deschis în aceeaşi zonă clubul Ego. Locul este preferat de amatorii de petreceri-monstru, mai ales că animatoarele încing atmosfera toată noaptea.
Tot mai multe vedete fac grămezi de bani la Mamaia, de pe urma turiştilor
Tania Budi nu mai e de multă vreme vedetă TV, dar nu-i bai, are din ce trăi! Chiar foarte bine! Blonda s-a asociat cu fratele ei în mai multe cluburi şi restaurante din Mamaia, iar de patru ani, cei doi fac bani frumoşi de pe urma turiştilor care se distrează în clubul Luv, unde preţurile nu sunt deloc mici: o sticlă de whisky sau de vodcă poate costa şi peste 300 de lei.
Tot mai multe vedete fac grămezi de bani la Mamaia, de pe urma turiştilor

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI