Cuprins:
Dragobete, cunoscut şi sub numele de Dragomir, este considerat, în credinţa populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic şi nestatornic, Dragobetele este închipuit ca fiind un flăcău voinic, chipeş şi iubăreţ, care sălăşluieşte mai mult prin păduri. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, precum cea a păsărilor ce ‘se logodesc’ în această zi.
Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne şi chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi peste tot se putea auzi zicala: ‘Dragobetele sărută fetele!’.
Tradiții și obiceiuri de Dragobete 2024
Credinţele populare referitoare la această sărbătoare sunt multe. Astfel, în popor se spunea că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.
În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e ‘născută din surâsul zânelor’ (‘apa zânelor’), era păstrată cu grijă, existând credinţa că avea proprietăţi magice: făcea fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă de Dragobete nu erau zăpadă şi fragi, fetele adunau apă de ploaie sau luau apă de izvor pentru spălatul părului.
În Mehedinţi, exista obiceiul numit ‘zburătorit’, potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârşea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puţin un an de zile.
În dimineaţa de Dragobete, la ţară, fetele se îmbracă frumos şi pornesc prin văi şi lunci, culegând primele flori ale primăverii. Tu poţi cumpăra brânduşe, viorele sau ghiocei pe care să îi agăţi la icoane. Se spune că acest simplu gest te va păstra tânără şi va înlătura invidia şi gândurile rele îndreptate asupra ta. Florile uscate se aruncă pe o apă curgătoare în ziua de Sânziene, ca toate relele să plece la vale odată cu ele.
Vezi și cele mai frumoase mesaje de Dragobete pe care să le trimiți persoanei iubite
Legenda Dragobetelui
Dragobetele reprezintă pentru români simbolul dragostei, fiind identificat cu zeul iubirii în mitologia greacă, Eros, și cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon. În tradiția populară, se spune că Dragobetele era întocmai fiul babei Dochia și era reprezentat ca un tânăr chipeș, voinic și extrem de iubăreț care influența în bine viața celor pe care îi întâlnea. El ar fi fost zeul dragostei și al bunei dispoziții, fiind perceput ca un fecior frumos și iubăreț foc, care le făcea pe fete să-și piardă mințile.
O altă legendă de ziua iubirii spune că Dragobete s-a numit inițial Dragomir, ce simboliza zeul iubirii. Pentru că nimeni nu știa cine este tatăl lui, se zvonea că ar fi fost zămislit chiar de Duhul Muntelui, în timpul împreunării cu Dochia, când acesta s-a transformat în ceață.
La naștere, Dragobete a avut patru ursitoare generoase, care i-au oferit daruri din cele mai alese. Prima ursitoare a fost Primăvara, care i-a oferit iubire. A doua a fost vara, care i-a dăruit dulceața fructelor și căldura dragostei. A treia ursitoare a fost toamna, care i-a dat un fluier pentru a înveseli oamenii cu cântecele lui, iar a patra a fost iarna, care i-a dăruit o îmbrăcăminte albă, imaculată, cu sclipiri de diamante. Cingătoare i-a dat un brâu roșu cusut cu perle. Straiul era conceput astfel încât creștea odată cu flăcăul, rămânând alb ca neaua, oricât l-ar fi purtat. Cu aceste daruri, Dragobete reușea să seducă fiecare fată care îi ieșea în cale, motiv pentru care a devenit un simbol al dragostei și al iubirii. Mai târziu, când s-a transformat într-un tânăr fecior, Dragobete a mers în munți unde a învățat totul despre plante și animale. Astfel, el a devenit, în credința populară, și stăpânul păsărilor și al plantelor.
De asemenea, se spune că după ce și-a îndeplinit sorocul, Dragobete a fost transformat de Baba Dochia, într-o plantă numită Năvalnic, plantă care renaște primăvara în toate poienile și care se folosește pentru descântece de dragoste și pentru tratarea rănilor, de unde și denumirea populară a sărbătorii de Dragobete – „Năvalnicul”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro