Totul s-a întâmplat în seara de Anul Nou, când un grup de colindători mascaţi mergea pe uliţele satului Vlădeni din Botoşani. La un moment dat, un bărbat le-a cerut acestora să îl colinde, ceea ce s-a şi întâmplat.
Când a venit însă vorba de plată, omul s-a eschivat, iar între el şi colindători a început scandalul. Unul dintre urători l-a lovit pe bărbat în piept cu o bâtă, iar victima a murit după câteva ore, din cauza unei hemoragii interne.

„A fost vorba de un conflict spontan, persoanele nu se cunoşteau. La un moment dat, unul dintre tineri l-a izbit în piept pe bărbat cu o bâtă din cele folosite de mascaţi, dar lovitura a fost de intensitate foarte mare, care i-a produs victimei o ruptură cardiacă, o fisură a inimii. Inima a pompat sânge, provocând o hemoragie masivă internă, bărbatul era băut. Victima a plecat spre casă pe picioarele ei şi nu se ştie cât a durat până când a decedat. A fost găsit abia dimineaţă de soţie”, spune procurorul Valeriu Chihaia, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Sesizaţi, poliţiştii au declanşat o anchetă însă aceasta a fost preluată de Parchet. Principalul suspect, în vârstă de 19 ani, a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat loviri sau alte violenţe cauzatoare de moarte.

 
 

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Victor Ponta a publicat imagini rare cu fiul din prima căsnicie și a făcut un anunț "bombă": "Felicităăări!". Andrei e acum bărbat în toată firea
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a publicat imagini rare cu fiul din prima căsnicie și a făcut un anunț "bombă": "Felicităăări!". Andrei e acum bărbat în toată firea
Elena Lasconi a fost mazilită de USR, dar candidatura sa are o miză imensă în continuare. Cum face jocurile pentru finala prezidențială - ANALIZĂ
Adevarul.ro
Elena Lasconi a fost mazilită de USR, dar candidatura sa are o miză imensă în continuare. Cum face jocurile pentru finala prezidențială - ANALIZĂ
Andreea Berecleanu, imagini inedite alături de fiul ei. Cum arată acum Petru: „A fost doar 3 zile în țară”
Elle.ro
Andreea Berecleanu, imagini inedite alături de fiul ei. Cum arată acum Petru: „A fost doar 3 zile în țară”
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Un fermier și-a pierdut verigheta când dădea de mâncare vacilor. 4 luni mai târziu, i-a sunat telefonul: "N-am mai întâlnit așa ceva"
Observatornews.ro
Un fermier și-a pierdut verigheta când dădea de mâncare vacilor. 4 luni mai târziu, i-a sunat telefonul: "N-am mai întâlnit așa ceva"
Horoscop 12 aprilie 2025. Racii poate că se simt obosiți și ar vrea să vină avantajele la ei fără să facă niciun efort
HOROSCOP
Horoscop 12 aprilie 2025. Racii poate că se simt obosiți și ar vrea să vină avantajele la ei fără să facă niciun efort

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI