Traian Băsescu lasă să se înţeleagă că a existat o înţelegere între Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu. Şeful statului crede că fostul premier ar fi urzit un adevărat scenariu pentru a se alia cu USD şi asta numai din dorinţa de a ajunge preşedinte. Tocmai de aceea, susţine Băsescu, Tăriceanu nu are caracter pentru că a făcut tot ce a putut pentru a rămâne la guvernare după ruperea USL.
„Dacă Tăriceanu reuşea să facă de un grup parlamentar la Senat şi să atingă şi numărul de parlamentari pentru Cameră, asta ar fi fost soluţia lui Victor Ponta. De-asta l-a vrut pe Tăriceanu, poate vine cu un grup, ar fi spus că, uite, partea sănătoasă din PNL a rămas la guvernare şi Tăriceanu e liderul ei”, a declarat Băsescu pentru B1TV.
În schimb, pentru Călin Popescu Tăriceanu lucrurile stau cu totul altfel. Fostul preşedinte al PNL susţine că actualul lider al liberalilor, Crin Antonescu a vrut neapărat să rupă USL, iar remanierea guvernamentală a fost pretextul ideal care i-a permis să-şi atingă obiectivul. În opinia lui Tăriceanu, preşedintele Senatului ar fi trebuit să caute soluţii astfel încât programul de guvernare să nu fie afectat.
Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu şi-a dat demisia, miercuri, 26 februarie, din organizaţia PNL Sector 1.
Înaintea acestei discuţii, într-o conferinţă de presă, Tăriceanu a lansat un apel către liderul PNL, Crin Antonescu, să revină asupra deciziei luate marţi şi să revină în USL, el precizând că miercuri dimineaţă a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta, care l-a asigurat că doreşte continuarea USL „în actuala formulă”.
Ulterior, el a venit la Guvern pentru a se întâlni cu Ponta.