4215-200105-base.jpg

Libertatea: Care e cel mai important om politic de la Revoluţie încoace? Exclus Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu: În mod categoric, cel care a influenţat decisiv România de la Revoluţie încoace a fost Ion Iliescu.

Şi cel mai nociv?

Tot el.

Trei oameni cu care vă pare rău că aţi fost prieten la un moment dat.

Mie nu-mi pare rău de oamenii în care am investit la un moment dat încredere. Nu-mi pare rău de nici o prietenie, deşi eu am o altă dimensiune a acestui cuvânt. În mod real eu am un prieten bun, care se numeşte Ioan Martinaş, un coleg de liceu. Ceilalţi sunt amici.

Ce înseamnă prieten?

De exemplu, un om pentru care, dacă ai şti că are nevoie de un rinichi i-ai da unul de la tine.

Câte pile aţi pus de când sunteţi preşedinte?

Nici una. Am făcut însă intervenţii în favoarea unor companii precum Dacia sau Alro Slatina, încercând, în baza sesizărilor, să le sprijin pentru că se confruntau cu birocraţia excesivă.

Şi în afară de firme?

Niciodată nu am intervenit pentru familia mea nicăieri.

Nu e vorba de familie, e vorba de oameni simpli.

Sunt intervenţii pe care le-am făcut în baza plângerilor care au ajuns la mine sau în urma sesizărilor apărute în presă. Iar voi, Libertatea, aţi fost campioni din punctul ăsta de vedere (n.r. – referire la campania ziarului nostru “Eliberaţi-i pe bunici”). Când vedeam asemenea bătrâni băgaţi la închisoare pentru un petic de pământ ori pentru o ceartă cu vecinul, ceream la Ministerul Justiţiei se ia dosarul de condamnare şi să se ia legătura cu un membru din familie sau chiar cu inculpatul, în penitenciar, să facă cerere de graţiere. În instanţe există, de ani buni, procese în care indivizi au păgubit România cu miliarde. Şi lor nu li se întâmplă nimic, iar oamenii amărâţi sunt închişi imediat.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Cum scapă preşedintele de nervi?

Aici veţi avea marea surpriză şi probabil că mă veţi şi acuza de lipsă de sinceritate. Sunt mult mai puţin nervos decât se spune.

Dar trebuie să vă sară ţandăra uneori, că sunteţi om.

Îmi sare, dar reacţionez dacă sunt ziarişti lângă mine… (Hă, hă, hă). Sunt mult mai calm decât par.

4215-200084-23_sim0471.jpg

Câţi bani aveţi în portofel?

Nu am portofel, niciodată nu folosesc portofel (se ridică şi se îndreaptă spre birou). De regulă îi scot din buzunar, când ajung la birou şi îi pun pe masă. Uite ce am azi la mine. Lei şi nişte euro, că am fost la Berlin, dar nu am apucat să-i cheltuiesc. Ăştia sunt banii din buzunarul meu.

Şi eu care credeam că preşedintele n-are nevoie de bani de buzunar…

Păi… şi preşedint4215-200086-bani.jpgele trebuie să plătească ce consumă. Când mănânc ceva, plătesc imediat. Eu nu sunt genul care să ceară pur şi simplu de mâncare, să las să-mi fie adusă şi să uit, apoi, că trebuie să şi plătesc. Eu nu rămân dator. În plus, îmi place foarte mult să merg la hipermarket. O fac din plăcere, nu din obligaţie. Unii cred că mă duc pentru a fi pozat, dar mie chiar îmi place să fac cumpărături. Şi, să ferească Dumnezeu să intru în magazin când îmi e foame, că umplu tot coşul. Dacă nu mi-e foame, sunt mai chibzuit.

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Câţi bani aţi avut la Revoluţie?

Mult mai mulţi decât aveau oamenii obişnuiţi, oamenii care lucrau la stat. Era munca mea după 12 ani de navigaţie şi după un an şi jumătate de lucrat în străinătate.

L-a izbit criza pe omul Băsescu?

Categoric da. Bani nu câştig mai mult decât înainte de criză şi nici mai puţini. Am acelaşi salariu. În conturi nu s-a mişcat nimic, nici n-au crescut, nici n-au scăzut. Poate din salarii s-a mai adunat ceva în plus, dar sunt mult mai strâns la pungă atunci când merg la cumpărături. E probabil o chestiune psihologică ştiind că suntem pe timp de criză. Când mergeam la cumpărături, înainte, chiar dacă mă duceam cu lista în mână, o depăşeam mereu, cumpărând şi alte lucruri în plus. Acum însă mă limitez la lista soţiei.

4215-200087-camasa.jpg

Ce cadou v-a făcut soţia acum de ziua dv?

Trei cămăşi albe. Cea pe care o port este una dintre ele.

Să zicem că sunteţi la început de drum, tânăr, abia ieşit de pe băncile şcolii.Ce alegeţi? Puterea sau banii?

Fără bani nu poţi, aşa că aş alege banii. Sau, mai bine spus, aş alege o meserie din care să câştig. Şi sunt un norocos, pentru că mi-am făcut meseria pe care am ales-o cu foarte multă plăcere. Poate de aceea am reuşit să ajung, de tânăr, comandant şi să conduc cea mai mare navă a ţării. Am făcut-o cu pasiune, dar şi din considerente financiare. Am stat 12 ani pe mare şi pentru a câştiga bani. Cred că am gândit la fel cum au gândit cei care pleacă să muncească în Italia sau în Spania. Mi-am dorit şi eu să am repede casă, maşină, să pot pleca în concedii în care să nu mă mai intereseze cât costă cazarea…

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Faceţi sport?

În fiecare dimineaţă înot cel puţin o jumătate de oră. Azi de dimineaţă (n.r. – marţi) am sosit la 3.30 de la Berlin, m-am trezit la 7.00, la 7.15 eram în bazin, la 7.45 plecam spre Cotroceni.

Doar 3 ore şi jumătate de somn?

Da, de obicei dorm cam 5 ore pe noapte.

Şi vă odihniţi?

Perfect!

4215-200090-familia.jpg

Libertatea: Cum e să ai două fete vânate de presă, dar şi de bărbaţi. Le-aţi învăţat să facă diferenţa dintre pretendenţi interesaţi şi pretendenţi îndrăgostiţi?

Preşedintele Traian Băsescu: Nu prea am ştiut să le învăţ asta, dar le-am spus un singur lucru încă din adolescenţă. Fetele tatii, nu vă măritaţi până la 30 de ani! Mereu am considerat că e esenţial ca o fată, o femeie, să aibă întâi puţină experienţă de viaţă, că viaţa o învaţă ce tata i-ar spune. Mai bine vede cu ochii ei şi pe urmă decide dacă se căsătoreşte sau nu.

Se pregăteşte Elena de nuntă?4215-200093-syda.jpg

Nu am această informaţie, dar e foarte greu să pun mâna în foc pentru fetele mele. Şi când s-a căsătorit Ioana cu Bodo, am aflat din ziar. Sper, când se va căsători Elena, să nu aflu tot din presă. Şi de divorţul Ioanei de Bodo am aflat tot din ziar. Asta e! N-aş putea spune că, legat de intimitate, am o comunicare grozavă cu fetele mele.

Vă place actualul iubit al Elenei?

Eu nu-l cunosc. Am înţeles că are un nume puţin cam trăsnit (n.r. – Syda), care vine de la mama lui pe care o cheamă Sidonia. Asta e!

4215-200095-andrei.jpgDar nu i-aţi cerut fiicei să vi-l prezinte?

Nu.

Şi nici ea nu a încercat?

Nici nu a încercat, nu.

Dar n-aţi dori să-l cunoaşteţi?

Nu neaparat.

Şi dacă se mărita Elena cu Andrei Hrebenciuc?

Asta era… N-am fost un suporter al legăturii, dar nici nu m-am putut împotrivi.

Vrea să se vaccineze antigripă porcină în faţa camerelor de filmat

Libertatea: Vă e frică de gripa porcină?

Preşedintele Traian Băsescu: Nu vedeţi că intru printre oameni? Nu mi-e teamă. Mă duc la mitinguri…4215-200097-seringa.jpg

O să vă vaccinaţi?

Când vor fi vaccinuri pentru toţi românii, o să mă vaccinez şi eu. Mi se pare inechitabil să mă vaccinez eu şi românii să rămână nevaccinaţi. Uite, spre exemplu, în Franţa şi în Germania, din pricina lipsei de timp pentru efectuarea tuturor testelor, populaţia este extrem de reticentă la acest vaccin. Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost nevoită să se vaccineze în faţa camerelor de filmat, pentru a oferi un exemplu. Noi am preferat, în România, să nu scoatem vaccinul pe piaţă până când nu are toate testele făcute. Dar, dacă va fi nevoie de un gest asemănător cu al lui Merkel, îl voi face şi eu, cu certitudine.

Mama preşedintelui, internată din nou?

Potrivit unor surse medicale, Elena Băsescu (80 de ani), mama preşedintelui, ar fi internată din nou la Institutul Oncologic “Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti, pentru un tratament cu citostatice. În urmă cu o lună, mama celui mai important om în stat a fost operată de cancer la sân la aceeaşi instituţie medicală.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI