Meniul Gabrielei Cristea
Vedeta a eliminat din alimentaţia zilnică zahărul, prăjelile, alimentele procesate, chimicalele, făinoasele în exces sau dulciurile şi a adoptat un regim alimentar echilibrat, alcătuit din legume, peşte, carne de pui, pâine integrala, cereale, brânzeturi, migdale, nuci, fructe. La toate acestea, se adaugă sportul din belşug, mersul la sală cel puţin de cinci ori pe săptămână, precum şi excerciţiile cardio, pilates, kangoo jumps.
Meniul ei este alcătuit din cinci mese pe zi, trei principale şi doua gustări. Meniul este foarte variat, însă rigorile care se aplică zilnic sunt următoarele: bea apă plată cu multă lămâie, pe stomacul gol, dimineaţa şi înainte de masa de prânz, apoi consumă două căni mari cu ceai zilnic, una după masa de prânz şi cealaltă înainte de culcare.
Așa arată Gabriela Cristea în prezent
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Decizia luată de Putin imediat cum a aflat că Trump a câștigat alegerile. „O ţară neprietenoasă implicată direct în război”
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Financiarul.ro
Mihaela Bilic recomandă silvoterapia. Ce înseamnă această tehnică
Observatornews.ro
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur