Caz socant al unei femei care servea drept caraus pentru stupefiante. O romanca de 24 de ani, Nicoleta Maricela P., insarcinata in luna a patra, a fost prinsa pe aeroportul din Madrid, cu aproape un kilogram de cocaina ascunsa in vagin si intr-un geamantan. Femeia venea din Republica Dominicana si voia sa se imbarce intr-un avion cu destinatia Barcelona.
Constanteanca Nicoleta Maricela P. a fost luata la ochi de politia de pe aeroportul Barajas din Madrid, din cauza comportamentului ciudat. Romanca a fost supusa unui test cu un detector de stupefiante, mai ales ca in general e cunoscut faptul ca multi calatori ce vin din Republica Dominicana, Venezuela, Columbia sau Mexic transporta doze de droguri in interiorul corpului.
Examinarea Nicoletei P. s-a dovedit a avea un rezultat socant, descoperindu-i-se in vagin cateva doze de cocaina si intr-un geamantan alte cateva zeci de doze, in total o cantitate de 900 de grame de stupefiante. Romanca a fost transportata la spital, unde i s-au extras dozele din vagin. Si alti romani au fost prinsi cu zeci de doze de droguri in stomac, tot in Spania.
Conform cotidianului spaniol ABC, este vorba despre o retea ce ar fi condusa din Romania de o tanara prahoveanca de 22 de ani. Aceasta i-ar fi platit pe carausii de droguri cu cate 10 euro pentru fiecare doza transportata in stomac.
„Gravidele sunt mai elastice”
‘In perioada de sarcina se mai lasa ligamentele, coboara uterul, iar vaginul este mai elastic. Nu e imposibil sa-i fi incaput in vagin chiar si o cantitate de 500 g. Evident, totul tine si de particularitatile fiziologice ale persoanei. Mai mult, daca femeia cu pricina are deja o nastere la activ, vaginul este putin mai lat comparativ cu cel al unei femei care nu a nascut niciodata. De asemenea, nu este de neglijat nici riscul ca pachetele cu droguri sa se fi rupt, iar substanta respectiva sa ajunga in uter si sa afecteze fatul’, ne-a declarat ginecologul Daniel Popescu, directorul Clinicii ‘Daniel Popescu si asociatii’.
Republica Dominicana este raiul traficantilor In afara de faptul ca e o destinatie de vacanta extrem de cautata si luxoasa, Republica Dominicana e si raiul traficantilor din Columbia, Cuba si Haiti, state vecine. Peste 8% din drogurile din SUA provin de aici. In afara de traficul de droguri, din cauza saraciei a luat amploare si prostitutia, mai ales in randul copiilor. UNICEF a raportat ca peste 25.000 de copii sunt folositi de turistii pedofili si traficanti.