„Sunt 12 pacienţi internaţi suspecţi de trichineloza. În cazul a doi dintre ei s-a comfirmat clinic existenţa trichinelei spiralis iar în celelalte cazuri ancheta epidemiologică continuă. Au fost alertaţi medicii veterinari care au luat probe din carnea consumată şi a reieşit că aceasta era infectată cu trichinela spiralis. 56 de kg de carne au fost arse”, a precizat dr. Valentin Boldea, director Direcţia de Sănătate Publică Galaţi.
Cei 12 internaţi sun 8 adulţi cu vârste cuprinse între 33 şi 54 de ani şi patru copii cu vâste cuprinse într 5 şi 14 ani. Ei sunt în stare destul de bună probleme pun aceia care au mâncat din carnea tocată crudă dar şi din cârnaţii cruzi afumaţi.
„Chiar dacă există carnea infectată cu trichinela atâta vreme cât ea este fiartă sau prăjită cum trebuie trichinela moare. Dar cei care gustă din carnea crudă sau crud-afumată se infectează. Trichineloza poate fi mortală fără tartament. Perioada de incubaţie a trichinelei e de 14 zile-21 zile de la consum. După ingestia imediată pot apărea în primele 2-3 zile simptome digestive dar nu sunt specifice şi mulţi nu le dau atenţie ,le pun pe seama altor afecţiuni”, a precizat dr. Mihaela Debita, Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi.
Au dat 1400 de lei pe un poc care i-a băgat în spital
Familia Aurelia şi Marin Neacşu, din comuna gălăţeană Ghidigeni, sunt cei care au cumpărat porcul. ,,Am dat 1400 de lei pe el, era viu şi avea cam 250 de kg. Şi normal că am invitat şi rudele. Am mâncat şi cârnaţi afumaţi. Asta e nu ne-am gândit că e porcul bolnav. Ni s-a făcut rău dar nu imediat. Întâi copiilor le-a fost rău apoi femeilor.Altă dat duc porcul la analize ce să facem că acum stăm şi suferim,, spunea Marin Neacşu. Soţia lui Aurelia a fost printre primele care au avut de suferit. Ea şse simte şi mai rău stând la pat în perfuzii.,, Am gustat din carnea tocată să văd dacă e bună . Nu îmi mai trebuie niciodată să mănânc porc tăiat fără să îl ducem la analize. Niciodată nu am păţit aşa ceva,, spunea Aurelia Neacşu. În spital sunt şi membrii familiei Golodin , finii familiei Neacşu.,, Şi cu soţul şi cu cei trei copii suntem internaţi. Şi eu am gustat din carnea tocată crudă. Acum toţi suferim şi noi dar mai ales copii”, spunea Aurelia Golodin.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Observatornews.ro
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI