Românii au un monument în America de Sud
În onoarea numărului pe care l-a făcut trupa Moşoianu jr. autorităţile din oraşul Porto Alegre (din statul Rio Grande do Sul , din Brazilia- n.r.) le-au ridicat un monument pe care apare şi numele ”România”. Din 1970, familia Moşoianu a dus faima ţării în întreaga lume: în Europa (în Germania, Franţa, Polonia, Ungaria, Bulgaria), în Rusia şi în Statele Unite ale Americii. Acasă, Gabriel Moşoianu păstrează zeci de scrisori de apreciere şi articole din presa internaţională în care apare trupa sa. Cel mai mândru este de textul care le-a fost dedicat de ziariştii de la New York Post.
”Toţi banii pe care-i făceam, îi dădeam statului”
Acum Gabriel Moşoianu şi soţia sa, Agapia (71 de ani) îşi văd de bătrâneţile lor într-un apartament din Capitală. După atâta muncă şi risc pe care l-au suportat la fiecare număr, n-au rămas cu avere. ”Mulţi cred că am făcut bani grămadă cu circul. Dar, nu e aşa. Nu m-am îmbogăţit. Fiindcă toţi banii trebuia să-i dăm statului român, asta era regula în momentul în care făceai contract cu statul român, altfel nu mai puteai să pleci peste graniţă. Noi, acrobaţii, păstram doar 5-9 de dolari pe zi, restul, la stat”, povesteşte Gabriel Moşoianu. Alinarea lui acum o reprezintă cei doi băieţi. ”Fiul meu cel mic, Traian e antrenor la o mare sală de sport din Statele Unite ale Americii. Cel mare este liber profesionist. Poate antrena pe oricine pentru spectacole senzaţionale şi numere de mare dificultate” , spune maestrul Moşoianu. Şi îşi mai doreşte un lucru: ca lumea să nu uite, că, undeva, cândva, trupa Moşoianu a făcut faimă acestei ţări, iar numele României s-a aflat pe buzele a milioane de oameni din întreaga lume.