In luna de varf, hotelierii de pe Litoral sunt incantati ca le-au venit ceva mai multi turisti de weekend. Sunt cei care, in doua zile, n-aveau cum ajunge in Turcia sau Grecia, nici chiar in Bulgaria, desi costul sejurului e acolo mult mai convenabil, iar conditiile – net superioare. Aceste destinatii raman insa favorite pentru vacanta. In pofida caraielilor sefilor din turismul romanesc, turistii le pleaca de sub nas nu din snobism, ba chiar tentati nu neaparat de costurile mai reduse.
Fuga peste granita e determinata, in primul rand, de calitatea serviciilor. Vrednici urmasi ai responsabililor de restaurante si de hoteluri de dinainte de 1990 – care dadeau mita sa fie detasati la mare, urmand ca in trei luni sa dea tunul pe seama sindicalistilor veniti in concediu, recuperandu-si nu doar spaga, ci adunand si osanza pana la sezonul urmator – numerosi din patronii de azi, adesea fara o pregatire de specialitate, sunt pusi tot pe jaf. Oferind, in contextul concurentei externe, din ce in ce mai putin si din ce in ce mai prost. Plajele sunt ale nimanui, pline de gunoaie putrezite si fara nisip, turistii facand plaja pe argila devenita mocirla, dupa ce nisipul a fost spalat.
Dotarile sanitare lipsesc. Pe alei nu da nimeni cu matura. Transportul e haotic, iar Primaria constanteana e ocupata mai mult cu vanzarea suspecta a plajelor. Majoritatea hotelurilor si restaurantelor sunt intr-o stare deplorabila, desi practica preturi nerusinate, prohibitive. Astea si multe altele ar fi trebuit de mult sa-l puna pe ganduri pe secretarul de stat care pastoreste domeniul, ba chiar si pe premier. Daca nu din alt motiv, barem din acela ca Romania incaseaza din turism nici un sfert din cat, cu o zestre naturala mai mica, dar mult mai bine gospodarita, aduna Bulgaria.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!