Vremea rea și ninsorile care s-au abătut brusc asupra multor zone din țară nu i-a speriat pe împătimiții drumețiilor montane și pe cei care adoră să schieze. Ghinionul a făcut că în opt dintre cazuri, sportivii amatori să-să rupă picioarele sau să sufere diverse accidente care i-au pus în imposibilitatea de a mai merge. Jandarmii montani i-au reperat, le-au acordat primul ajutor, i-au „cules” și i-au adus în siguranță la „sol”, la cabanele unde erau cazați.
De asemenea, jandarmii au găsit trei bărbați care s-au rătăcit din cauza viscolului și a ninsorii abundente, doi dintre acestea într-o pădure din județul Vâlcea și unul în Masivul Parâng, în timp ce cobora de pe Vârful Parângu Mare. Cel din urmă a reușit să se adăpostească la o stână, de unde a fost preluat de jandarmi și transportat până la cea mai apropiată localitate.
Pentru prevenirea incidentelor nedorite, care pot avea loc în perioada sezonului rece, Jandarmeria Montană recomandă:
- Înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase) , prognoza meteo, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există sau starea pârtiilor de schi
- Practicați schiatul sau plecaţi pe munte, doar cu echipament adecvat. În zona de munte este ideal să aveți asupra dumneavoastră: lanterna, cuțitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busla/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil
- Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum și alegeţi traseele montane sau pârtia pe care intenționați să schiați, în funcţie de pregătirea fizică și experianța pe care o aveți
- Informați jandarmi montani/salvamontiștii/cabanierul cu privire la traseul ales și înscrieți-vă în registrul de trafic al turiștilor, lasând datele dumneavoastră în acesta
- Folosiţi numai traseele marcate. Urmăriţi marcajele de pe traseu și nu vă deplasați pe trasee care sunt închise
- Nu vă abateți de la traseu și evitați scurtăturile
- În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau al înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană. Pe vreme rea (ceață, ger, viscol), deplasați-vă în grup compact și nu rămâneți în urma grupului
- Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort
- În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții puteți solicita ajutorul Jandarmeriei Montane prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând, pe cât posibil, următoarele: *datele de identificare ale persoanei care anunţă *ce s-a întâmplat *câte persoane au nevoie de ajutor *unde sunt persoanele aflate în dificultate *când s-a produs accidentul.
sursa foto: ziarharghita.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro