IAŞI. Un bătrân din Andrieşeni şi-a pierdut viaţa, marţi seară, după ce a fost luat de viitură împreună cu nepotul său, în vârstă de 3 ani.
Cei doi se aflau în faţa casei, într-un sat situat pe malul râului Jijia, în momentul în care au fost măturaţi de ape.
Trupul bărbatului a fost descoperit la scurt timp de localnici, însă ieri copilaşul nu fusese încă găsit.
CONSTANŢA. Tot marţi, două drumuri, unul judeţean şi unul comunal, au fost înghiţite de ape şi oamenii din câteva localităţi au rămas izolaţi pentru câteva ore.
Apele au înghiţit drumul comunal, lăsând izolaţi zeci de oameni
La Peştera, localnicii au intrat în panică atunci când au văzut cum năvăleşte viitura în comună, dinspre Ciocârlia.
Apa a distrus poduri, podeţe şi a măturat o punte de acces către şcoală, intrând apoi şi în gospodăriile oamenilor, 60 la număr.
Un parc din Peştera a fost înecat de apa viiturii
ARGEŞ. Furtunile şi vijeliile au lăsat sute de oameni din mai multe localităţi în beznă, iar zeci de hectare de culturi au fost distruse de grindină.
Un cioban aflat cu oile la păscut în vârf de munte a fost trăsnit, dar, din fericire, a scăpat cu viaţă. În schimb, 12 dintre mioarele lui au murit lovite de fulger.
IAŞI. O bătrână este ajutată de un pompier să treacă apa peste genunchi de pe uliţă
IAŞI. Apa a pătruns şi în casele oamenilor în Andrieşeni, distrugând podelele şi mobilele locuitorilor
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro