Soldaţii vor reface gardul şcolii
Până una-alta, militarii americani speră să îi mai liniştească pe oameni, aşa că în zilele următoare şi-au programat o acţiune de voluntariat în folosul comunităţii din Ciocăneşti. Ei vor reface gardul şcolii generale din localitate şi pe cel al grădiniţei din satul Botus. “E un gest frumos şi poate fi luat ca exemplu”, a spus directoarea şcolii, Angela Claudia Samson (foto).
Graniţele Moldovei, în alertă
Chişinăul a decis să declare alertă pentru graniţele ţării, în contextul evenimentelor violente din estul Ucrainei. Moldova sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, au anunţat politicienii de peste Prut, adăugând că au cerut organelor de ordine să “ia toate măsurile necesare pentru a asigura ordinea publică pe teritoriul Moldovei”.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti (foto), a îndemnat luni forţele de ordine să urmărească atent situaţia de la frontiera cu Ucraina şi să asigure ordinea publică din ţară.
Uraniu din Transnistria, confiscat la Cernăuţi
Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a reţinut, pe 30 aprilie, în regiunea Cernăuţi, nouă persoane ce transportau 1,5 kilograme de material radioactiv, ce ar putea conţine uraniu 235, provenind din Transnistria, a anunţat Ministerul de Interne al Ucrainei.
KGB-ul transnistrean a dezminţit informaţiile şi insistă asupra faptului că în Transnistria nu există substanţe radioactive şi acuză SBU că “dezinformează intenţionat opinia publică”.
SBU presupune că “gruparea infracţională”, reţinută la Cernăuţi, avea scopul de a realiza o “bombă murdară”, pentru a o folosi în timpul unor manifestaţii din sud-estul Ucrainei, ceea ce ar destabiliza şi mai mult situaţia social-politică.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!