Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a cerut, iar Curtea de Apel a aprobat revocarea arestarii preventive a omului de afaceri sirian Omar Hayssam si judecarea sa in stare de libertate, data fiind starea precara a sanatatii acestuia, dupa o operatie la colon. Inculpatul e judecat pentru, poate, cele mai grave infractiuni invocate intr-un rechizitoriu in Romania de dupa T89: terorism, prin constituirea si finantarea grupului care i-a rapit pe cei trei jurnalisti in Irak.
Alte dosare ale sale, intre care afaceri forestiere oneroase pe Valea Nehoiului, pot parea o bagatela. Desigur, procurorii si-au intemeiat cererea, destul de neobisnuita pentru ei, pe ratiuni umanitare. As fi dispus sa le dau crezare si sa nu aplec urechea la zvonurile potrivit carora dedesubt sunt niscaiva negocieri privind dezvaluirea unor secrete referitoare la anumiti oameni politici, ori chiar ratiuni financiare, prin eventuala recuperare a sumelor cheltuite de stat pentru eliberarea jurnalistilor. Dar pentru asta Ministerul de Justitie ar trebui sa precizeze fara echivoc ca, in pofida milioanelor de euro, fonduri externe, cheltuite, reteaua sa medicala nu poate asigura tratarea unor detinuti grav bolnavi.
Tot din motive umanitare, aceiasi ma-gistrati ar trebui sa-i puna in libertate pe numerosi alti detinuti preventiv sau condamnati bolnavi de cancer, de tuberculoza, cu alte diagnostice extrem de severe si cu varste inaintate. Ar mai putea, de asemenea, sa evalueze situatia unor mame cu cativa copii minori, care raman cu anii dupa gratii pentru o gainarie oarecare. Atunci, intr-adevar, demersul Parchetului n-ar starni suspiciuni si nici nu s-ar vorbi de un umanism cu doua fete sau despre muma si ciuma.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!