În primul rând, trebuie să te ocupi de “igiena” casei.
Prevenţia în camere…
Aeriseşte toate camerele, dimineaţa şi seara, minimum 10-15 minute.
Dacă plouă, lasă operaţiunea pentru momentul când cerul se mai înseninează şi cantitatea de apă din atmosferă s-a redus.
Profită de zilele cu aer cald şi uscat, ca să ţii ferestrele deschise chiar şi ore în şir.
…în baie şi în bucătărie
Sunt zone cu maximă producţie de umezeală, aşa că merită o atenţie aparte: aeriseşte-le foarte bine, după fiecare duş şi după fiecare ”sesiune de gătit” (chiar şi dacă ai o hotă performantă); curăţă cu detergenţi speciali, în funcţie de suprafaţa pereţilor (faianţă, vopsea etc.), stropii de săpun, şampon sau grăsime alimentară – dacă rămân pe pereţi, devin “mediul de cultură” ideal pentru sporii de mucegai.
Iată şi un truc: mai lasă lumina aprinsă câteva minute în baie, după ce ai ieşit de la duş – după cum ai învăţat la şcoală, mucegaiul prosperă pe întuneric.
Foloseşte un covoraş de baie din plastic, fiindcă apa se scurge imediat de pe el, pe când în covoraşele textile se îmbibă şi se usucă greu.
Totuşi, pereţii «au înflorit»?
Ghinion: mucegaiul a început să “înflorească” pe pereţi! Nu te grăbi să-i ştergi cu laveta uscată, vei împrăştia sporii în toată casa. Pulverizează, mai întâi, un spray antimucegai pe bază de clor (îl cumperi din magazinele specializate, ţinând cont de suprafaţa pe care o vei trata – humă, vopsea lavabilă, ceramică); lasă- l să acţioneze câteva minute (ai instrucţiuni pe eticheta produsului). Aeriseşte bine camera. La nevoie, poţi înlocui spray-ul cu o soluţie “făcută în casă”: bicarbonat de sodiu (două pliculeţe) dizolvat într-un litru de apă sau oţet şi apă în părţi egale.
Dacă ai în plan o mică renovare acum, până când nu dă frigul, cere-i zugravului să folosească o vopsea antimucegai; datorită unor aditivi speciali, incluşi în “reţeta” ei, vopseaua va bloca un timp umezeala. Dar, din păcate, mucegaiul va reapărea din nou, dacă nu se reduce nivelul de umiditate la limitele normale, respectiv sub 60-70%.
Există în comerţ şi o gamă largă de dezumidificatoare, de la cel mai simplu la foarte complex, preţurile variind pe măsura complexităţii.
Cea mai simplă variantă este dezumidificatorul “dotat” cu pastile (tablete) pe baza cristalelor active de clorură de calciu şi care absorb excesul de umiditate; tabletele se dizolvă, în timp, şi trebuie înlocuite; numărul tabletelor folosite concomitent şi frecvenţa înlocuirii lor depind de suprafaţa fiecărei încăperi (în medie, o tabletă funcţionează în încăperi de maximum 20 mp, timp de o lună).

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Mașinile pe care un mecanic nu le-ar cumpăra niciodată. Modele care nu merită achiziționate nici măcar second hand
FANATIK.RO
Mașinile pe care un mecanic nu le-ar cumpăra niciodată. Modele care nu merită achiziționate nici măcar second hand
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI