Salariu de 40.000 de euro?
Misterul se adânceşte cu atât mai mult, cu cât Ovidiu Silaghi, ministrul transporturilor şi infrastructurii, a declarat ieri că leafa noului şef se va încadra “în anvelopa salarială aprobată prin buget”, fără să menţioneze nici o sumă orientativă. Unele voci spun însă că salariul lui Heinrich Vystoupil ar putea ajunge şi până la 40.000 de euro pe an, iar informaţia nu pare să fie doar pură speculaţie dacă ne gândim că şi ultimii manageri au avut lefuri asemănătoare.
Proiectul aducerii de manageri privaţi în companiile de stat care înregistrează pierderi imense a fost impus României de Fondul Monetar Internaţional (FMI), ca soluţie pentru scoaterea din impas a acestor societăţi şi trebuie încheiat până la sfârşitul acestui an. Decizia FMI a venit după ce la Tarom s-au perindat, din 2008 până acum, nu mai puţin de patru directori, iar doi dintre ei s-au succedat numai în ultimul an.
Oameni de afaceri şi Dumitru Prunariu, în Consiliul de Administraţie
Din Consiliul de Administraţie al Tarom mai fac parte fostul astronaut Dumitru Prunariu, Dan Pascariu, preşedintele Băncii Unicredit Ţiriac, fostul ministru al mediului Lucian Isar, Heinrich Vystoupil, Macec Valentin, Ciprian Ladunca şi omul de afaceri Marius Ghenea, care au un mandat valabil tot pe următorii patru ani.
Urmează alte 9 companii de stat
Şefi din zona privată vor fi aleşi şi pentru următoarele companii de stat neprofitabile: CFR Infrastructură, CFR Călători, CNADNR, Metrorex, Aeroporturi Bucureşti, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Administraţia Canalelor Navigabile, Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia şi Telecomunicaţii CFR.