Din primele informații, se pare că bărbatul efectua unele lucrări de izolat în exterior la un bloc cu 8 etaje din cartierul Dealul Florilor. La un moment dat, însă, coarda cu care acesta era legat pentru siguranță s-ar fi desprins, iar bărbatul a căzut în gol de la nivelul etajului 3, potrivit someseanul.ro.
În cădere, trupul acestuia s-a izbit de o terasă și apoi a căzut pe pământ. La fața locului au intervenit pompierii dejeni, polițiștii criminaliști, dar și un echipaj de prim-ajutor. Potrivit medicilor ajunși la fața locului, bărbatul a suferit leziuni grave, iar medicii nu l-au mai putut salva.
Din câte se pare, este vorba despre un tânăr din Dej de în vârstă de 23 de ani. Acesta lucra împreună cu fratele lui la izolatul exterior cu polistiren al unui apartament de la etajul 3 al blocului.
Fratelui victimei i s-a făcut rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel că o ambulanță s-a întors la fața locului. „Nu știu, nu știu ce s-a întâmplat, eu eram sus pe bloc, nu eram lângă el. Numai am auzit o bubuitură și atât și am și fugit jos la el. În timp ce sunam la salvare el mai mișca”, a povestit fratele tânărului decedat.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro