Dintr-o simplă joacă, un băieţel de numai opt ani din Istanbul, Turcia, a văzut moartea cu ochii. Cihan Sevinc a fost închis de partenerii lui de joacă într-un seif aflat în faţa unui magazin care vindea astfel de obiecte.
Cihan Sevinc se juca cu prietenii, când, la un moment dat, au văzut pe trotuar un seif expus în faţa unui magazin care avea la vânzare astfel de cutii pentru păstrarea valorilor. Băieţelul de numai opt ani a intrat în “cutia de fier”, iar prietenii lui au închis uşa. După ce s-au amuzat teribil, copiii au vrut să deschidă seiful pentru a-şi elibera prietenul, însă fără succes, pentru că uşa se blocase, spre disperarea lui Cihan, care striga că se sufocă. Un trecător a anunţat imediat pompierii, care s-au deplasat de urgenţă la faţa locului pentru a-l salva pe băiat.
A stat închis şapte ore
Aceştia au folosit un fierăstrău electric şi un ciocan pneumatic ca să perforeze seiful, deoarece copilul nu mai avea aer, dar abia după mai bine de şapte ore au reuşit să-l elibereze. Cihan a scăpat doar cu o tăietură mică deasupra ochiului şi cu o sperietură zdravănă.