Impresionat de ceea ce a văzut în orașul de pe Someș, din județul Bistrița-Năsăud, dar și în împrejurimi, bărbatul în vârstă de 35 de ani a scris un editorial despre călătoria sa în România, potrivit Vocea Transilvaniei. Mărturisirile sale despre Transilvania au venit la câteva luni după vizita sa.
”La trei zile după ce mi-am încheiat mandatul de primar al orașului Kilkenny am acceptat invitația de a călători în România pentru a lua parte, în calitate de muzician la Festivalul Celtic, din orașul Beclean, situat în Transilvania. Nu am fost niciodată înainte în România, nu am știut nimic despre zona respectivă sau despre festival și nu știam la ce să mă aștept, dar am sărit imediat în această mini-aventură știind că sunt pe mâini sigure cu Ovidiu Filip, sau Philly cum îi spunem noi toți în Kilkenny”, scrie Andrew McGuinness în introducerea sa.
Când te uiți dincolo de clădiri și vezi că orașele sunt înconjurate de peisaje care îți taie răsuflarea, câmpuri verzi și lanțuri muntoase impresionante, pe care nu ai cum să le observi la prima vedere, realizezi că România pe care ți-o imaginai, locul despre care aveai anumite rezerve înainte de a ajunge aici, nu este deloc acela pe care ți l-ai închipuit.
În opinia mea, ce crede majoritatea de aici despre România subliniază ignoranța umană la cel mai jos nivel. Judecăm prea devreme și credem poveștile negative mult mai repede decât acelea pozitive. (…) M-am simțit ca un idiot fiindcă am crezut ce e mai rău. România este de fapt o țară minunată, plină de istorie, cultură, mâncare gustoasă și vreme bună. Dar, cel mai important, are cei mai prietenoși oameni pe care i-am cunoscut. Nu mi-ar ajunge cuvintele de bine să exprim ceea ce simt față de toți oamenii pe care i-am cunoscut la Beclean”, a mai spus irlandezul McGuinness.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor