Acestea sunt doar dintre obligațiile pe care fostul vice le are după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și au luat împotriva sa măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Acuzația care i se aduce lui Pantazi este complicitate la abuz în serviciu. Fostul edil a aprobat într-o ședință de consiliu stingerea unor datorii pe care firma la care era acționar majoritar le avea față de primăria pe care o păstorea din fotoliul numărul 2. Firma sa a avut de câștigat peste 480.000 de euro în urma deciziei pe care a luat-o din postura de viceprimar, afică exact paguba pe care a făcut-o Primăriei Pașcani.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Cifrele reușitei. Mihai Voropchievici dezvăluie, la final de an, compatibilitatea numerelor de destin pentru 2025
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Observatornews.ro
Facturile la energie, plafonate până la 1 aprilie. Cine sunt românii care vor avea facturi mai mici cu 30-35%
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile