Chiar şi după atâtea zile de când a fost raportată oficial dispariţia sa, zborul MH370 nu a fost încă localizat, dar există mai multe teorii care încearcă să explice acest mister. Nu se ştie ce s-a întâmplat la bord, iar experţii sunt uimiţi şi de greutatea localizării aeronavei.
Unii pasageri apar online pe reţelele sociale, iar telefoanele lor mobile par să funcţioneze, iar rudele acestora spun că pot suna în continuare pe dispozitivele acestora.
Conform descopera.ro, Profesorul William Webb, de la Royal Academy of Engineering, spune că telefoanele par să sune, dar asta s-ar întâmpla şi dacă ar fi în afara unei zone cu semnal. Realitatea este că ele sună în gol şi după un timp intră căsuţa vocală. Acestea se află probabil în apa oceanului şi nu pot fi folosite pentru localizare prin metoda triangulaţiei.
În legătură cu faptul că unii pasageri apar ca fiind în continuare online pe unele reţele de socializare se dă de înţeles că asta poate însemna că ei au rămas conectaţi de pe un alt dispozitiv, de unde nu s-au delogat anterior.
În ceea ce priveşte localizarea avionului, există posibilitatea este ca avionul să fi intrat într-o „gaură neagră aeronautică”, conform expertului Stewart John, de la Royal Academy of Engineering. Astfel, dacă aeronava s-a prăbuşit într-o zonă izolată din junglă sau din Siberia, nu poate fi localizată decât dacă un dispozitiv ar emite regulat semnale radio.
Căutările avionului dispărut au fost extinse în vestul Malaysiei şi reduse în est, iar miercuri au fos extine căutările în Marea Andaman, zonă aflată la o distanţă considerabilă de planul de zbor. Autorităţile malaysiene susţin că turnul de control a pierdut contactul cu avionul Boeing în largul coastelor de est ale peninsulei malaysiene sâmbătă dimineaţă.
Desfăşurate într-o zonă care se întinde pe aproape 200 de kilometri în jurul locului în care turnul de control a pierdut contactul cu avionul, căutările au fost extinse miercuri.
Citeşte şi: Epava avionului dispărut a fost localizată în Strâmtoarea Malacca!
Armata malaeziană adânceşte misterul în cazul avionului dispărut