«Decât să dea şomeri, mai bine le închidem»

“S-a ajuns la concluzia că instituţiile nu mai întrunesc standardele de calitate. Studenţii nu pierd nimic, cei care sunt în timpul studiilor vor merge până la sfârşitul facultăţii. Până la urmă asta e: decât să avem şcoli care dau şomeri cu diplomă, mai bine renunţăm la ele”, ne-a declarat Liviu Pop, fost ministru al învăţământului, în prezent şef al Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială din Senat. Alte trei universităţi din ţară sunt monitorizate: Universitatea Bioterra, Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea şi Universitatea Apollonia din Iaşi. Cornel Trandafir, prorector la Bioterra, ne-a explicat cum a ajuns instituţia pe care o conduce pe lista neagră.
“Monitorizarea a început în 2012, în urma acţiunii Poliţiei şi a Parchetului Râmnicu Vâlcea, care a condamnat pentru fals şi uz de fals un fost coleg de-al nostru. De-atunci, echipele de control ne-au vizitat foarte des şi am fost verificaţi pe toate părţile”, ne-a spus acesta.
Potrivit Ministerului Educaţiei, alte 33 de instituţii de învăţământ superior, de stat sau private, au cel puţin o specializare sau un program de studii – în total 135 – care intră în lichidare din următorul an universitar şi pentru care nu mai pot organiza examen de admitere.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Specializarile/programele de studii universitare care intra in lichidare incepand cu anul universitar 2014 – 2015:

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad: Facultatea de Stiinte Economice – specializarea Informatica economica

Universitatea „Transilvania” din Brasov: Facultatea de Stiinta si Ingineria Materialelor – Matematica si Informatica Aplicata, si Facultatea de Inginerie Electrica si Stiinta Calculatoarelor – Informatica Aplicata in Inginerie Electrica

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina veterinara din Cluj-Napoca: Facultatea de Agricultura – Agricultura (Viterbo – Italia), Facultatea de Horticultura – ,Horticultura (Viterbo – Italia), Facultatea de Zootehnie si Biotehnologii – Zootehnie (Viterbo – Italia), toate fiind organizate sub forma de invatamant la distanta (ID), si Facultatea de Medicina Veterinara – specilizarea Controlul si securitatea produselor alimentare

Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca: Facultatea de Fizica – Fizica mediului si Inginerie medicala, Facultatea de Chimie si Inginerie Chimica – Chimia si ingineria substantelor organice, petrochimie si carbochimie (in limba germana), Stiinta si ingineria materialelor oxidice si nanomateriale (in limba engleza), Facultatea de Istorie si Filosofie – Filosofie (in limba germana) si Istorie (in limba germana), Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei ,- Pedagogie (in limba maghiara), Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor – Economia comertului, turismului si serviciilor (in limba maghiara), Economia comertului, turismului si serviciilor ID (in limba maghiara), Economia firmei (la Sfantu Gheorghe), Economie si afaceri internationale (in limba germana), Economie si afaceri internationale ID (in limba germana), Finante si banci ID (in limba maghiara) si Marketing ID (in limba maghiara)

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Universitatea „Ovidius” din Constanta: Facultatea de Istorie si Stiinte Politice- Studii de securitate, Facultatea de Drept si Stiinte Administrative Sociologie – Sociologie

Universitatea din Craiova: Facultatea de Litere – Pedagogie, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor – Economie generala si comunicare economica, Economie si afaceri internationale ID, Finante si banci ID ,(la Drobeta-Turnu Severin), Management ID (la Drobeta-Turnu Severin) si Facultatea de Inginerie Electrica – Inginerie economica in domeniul electric, electronic si energetic

Universitatea ,”Dunarea de Jos” din Galati: Facultatea de Inginerie – Ingineria procesarii materialelor, Facultatea de Automatica, Calculatoare, Inginerie Electrica si Electronica-Tehnologii si sisteme de telecomunicatii, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor – Management ID si Marketing ID, Facultatea de Stiinte Juridice, Sociale si Politice – Administratie publica ID, Facultatea Transfrontaliera de Stiinte Umaniste, Economice si Ingineresti – Masuratori terestre si cadastru (la Cahul)

Univeristatea din Petrosani: Facultatea de Mine-Inginerie economica in domeniul mecanic, Facultatea de Stiinte-Matematica

Universitatea din Pitesti: Facultatea de Teologie Ortodoxa – Teologie ortodoxa didactica, Facultatea de Stiinte Economice – Economie agroalimentara si a mediului, Facultatea de Stiinte Socio – Umane – Filosofie, Politie locala

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți
Recomandări
Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu: Facultatea de Drept – Politie locala, Facultatea de Litere si Arte – Studii americane, Facultatea de Stiinte Socio-Umane – specializare Design, Istorie ID, Stiinte politice ID, Facultatea de Inginerie – Design industrial, Mecanica fina si nanotehnologii, Facultatea de Stiinte – Fizica informatica, Facultatea de Stiinte Economice – Informatica economica

Universitatea „Constantin ,Brancusi” ,din Targu Jiu: Facultatea de Inginerie – Masini-unelte si sisteme de productie si Facultatea de Relatii Internationale, Drept si Stiinte Administrative – Comunicare si relatii publice

Universitatea „Petru Maior” din Targu Mures: Facultatea de Inginerie – Calculatoare, Facultatea de Inginerie – Mecatronica, Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative – Administratie publica (frecventa redusa – IFR)

Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures, Facultatea de Farmacie – Asistenta de farmacie

Universitatea Politehnica din Timisoara: Facultatea de Electrotehnica si Electroenergetica – Electromecanica

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului din Timisoara: Facultatea de Zootehnie si Biotehnologii – Piscicultura si acvacultura

Universitatea de Vest din Timisoara: Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor – Economie agroalimentara si a mediului

Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucuresti: Facultatea de Stiinte Economice – Economia comertului, turismului si serviciilor, Facultatea de Stiinte Economice – Economia comertului, turismului si serviciilor (ID)

Universitatea „Hyperion” din Bucuresti: Facultatea de Jurnalism, Psihologie si Stiinte ale Educatiei – Sociologie

Universitatea „Spiru Haret” din Bucuresti: Facultatea de Marketing si Afaceri Economice Internationale – Afaceri internationale, Facultatea de Relatii Internationale, Istorie si Filosofie – Filosofie, Filosofie (IFR), Istorie, Istorie (IFR) si Istorie (ID), Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative din Brasov – Administratie publica (IFR), Facultatea de Management Financiar – Contabil din Craiova – Afaceri internationale, Facultatea de Contabilitate si Finante din Campulung – Administrarea afacerilor, Facultatea de Stiinte Economice din Blaj – Administrarea afacerilor, Facultatea de Stiinte Economice din Blaj – Finante si banci

Universitatea Romana de Stiinte si Arte „Gheorghe Cristea” din Bucuresti: Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative – Drept, Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative – Finante si banci, Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative – Administratie publica, Facultatea de Arte si Stiinte – Artele spectacolului (coregrafie)

Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucuresti: Facultatea de Teologie Romano-Catolica – Teologie romano-catolica didactica, cu frecventa (IF) si IFR

Universitatea Finaciar-Bancara din Bucuresti: Facultatea de Management Financiar – Finante si banci

Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad: Facultatea de Stiinte Economice – Contabilitate si informatica de gestiune (ID), Facultatea de Stiinte Economice – Marketing (ID), Facultatea de Stiinte ale educatiei, Psihologie si Educatie fizica si sport – Asistenta sociala (ID), Facultatea de Stiinte Umaniste, Politice si Administrative – Limba si literatura engleza, Facultatea de Stiinte Umaniste, Politice si Administrative – Administratie publica, Facultatea de Stiinte Umaniste, Politice si Administrative – Jurnalism, Facultatea de Stiinte ale Naturii, Inginerie si Informatica – Informatica (ID), Facultatea de Stiinte ale Naturii, Inginerie si Informatica – Informatica – Silvicultura (IFR), Facultatea de Stiinte ale Naturii, Inginerie si Informatica – Ecologie si protectia mediului, Facultatea de Stiinte ale Naturii, Inginerie si Informatica – Ecologie si protectia mediului (la Satu Mare)

Universitatea „George Bacovia” din Bacau: Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative – Contabilitate si informatica de gestiune (IF si IFR), Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative – Management (IFR), Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative – Marketing (IF si IFR), Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative – Administratie publica

Universitatea „George Baritiu” din Brasov: Facultatea de Educatie Fizica si Sport – Educatie fizica si sportiva

Universitatea „Danubius” din Galati: Facultatea de Stiinte Economice – Informatica economica

Universitatea „Mihail Kogalniceanu” din Iasi: Facultatea de Drept – Drept, Facultatea de Drept – Comunicare si relatii publice

Universitatea „Apollonia” din Iasi: Facultatea de Medicina Dentara – Medicina dentara, Facultatea de Medicina Dentara – Tehnica dentara, Facultatea de Stiinte ale comunicarii – Comunicare si relatii publice, Facultatea de Stiinte ale comunicarii – Jurnalism

Universitatea „Constantin Brancoveanu” din Pitesti: Facultatea de Management, Marketing in Afaceri Economice – Administrarea afacerilor, Facultatea de Stiinte Juridice, Administrative si ale Comunicarii – Relatii internationale si studii europene, Facultatea de Stiinte Administrative si ale Comunicarii din Braila – Asistenta sociala, Facultatea de Stiinte Administrative si ale Comunicarii din Braila – Jurnalism

Universitatea „Romano-Germana” din Sibiu: Facultatea de Stiinte Economice – Inginerie economica in domeniul electric, electronic si energetic, Facultatea de Drept si Stiinte Administrative – Administratie publica

Universitatea „Mihai Eminescu” din Timisoara: Facultatea de Management Turistic, Hotelier si Comercial – Economia comertului, turismului si serviciilor, Facultatea de Management Turistic, Hotelier si Comercial – Contabilitate si informatica de gestiune, Facultatea de Psihologie si Asistenta Sociala – Psihologie

Universitatea „Tibiscus” din Timisoara, Facultatea de Jurnalism, Comunicare si Limbi Moderne – Limbi moderne aplicate, Facultatea de Jurnalism, Comunicare si Limbi Moderne – Jurnalism

Fundatia Universitara „Alma Mater” din Sibiu: Facultatea de Asistenta sociala – Asistenta sociala, Facultatea de Drept – Drept, Facultate de Finante – Finante si banci, Facultatea de Geografie – Geografia turismului, Facultatea de Inginerie si management in agricultura si dezvoltare rurala – Inginerie si management in alimentatia publica si agroturism, Facultatea de Psihologie – Psihologie.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Observatornews.ro
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI