Eliminată în precedentele ediţii ale turneului Premier Mandatory de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 3.671.405 euro, chiar în turul inaugural, Simona Halep este pusă pe fapte mari anul acesta.
Aflată pe locul 5 WTA, ea a urcat relativ uşor în optimile de finală, impunându- se în două seturi încheiate cu rezultate simetrice (6-4, 6-4), în faţa ibericei Lara Arruabarrena (Spania).

Afectată de moartea Elenei

Pentru acest rezultat, Halep şi-a asigurat 45.530 de euro şi va acumula 120 de puncte WTA. Sportivii de la Mutua Madrid Open au participat la comemorarea Elenei Baltacha, fosta jucătoare britanică de tenis răpusă de cancer la ficat la 30 de ani.
Aflată printre cei care au ţinut un moment de reculegere pe arena centrală, alături de Irina Begu şi Horia Tecău, Simona Halep a aflat vestea luni dimineaţă, pe când era la micul dejun.
“A fost un moment foarte dificil pentru mine. Mătuşa mea a murit recent. Avea cancer la sân şi la ficat. Aşa că a fost un moment dureros pentru mine. Şi este în continuare. Trebuie însă să acceptăm totul şi să rămânem puternici”, a scris Simona pe blogul său de pe site-ul WTA.
Fiica fostului fotbalist ucrainean Serghei Baltacea, internaţional sovietic, şi al unei atlete, Olga, cea supranumită “Bally” a participat la JO de la Londra.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Știrileprotv.ro
Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 21 septembrie 2024. Săgetătorii pornesc la drum lung
FANATIK.RO

David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO

Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Observatornews.ro
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI