E bine să vă faceţi plinul maşinii înainte de a intra în Elada

Cu toate asigurările date de autorităţile elene că turiştii străini nu vor simţi în nici un fel problemele grave din ţara lor, lucrurile nu par să stea aşa. Turiştii români aflaţi acum pe insula Thassos spun că nu mai funcţionează nici un bancomat. Nici magazinele nu mai acceptă plata cu cardul, aşa că, dacă te gândeşti să pleci spre Grecia, ar fi bine să ai la tine bani lichizi. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism îi sfătuieşte pe românii care merg în Grecia cu maşina să-şi facă plinul de-acasă, pentru că s-ar putea să nu poată alimenta nici din Bulgaria, unde sunt deja cozi mari la benzinării. 120.000 de români sunt aşteptaţi să-şi petreacă vacanţa în Grecia, în această vară. l

«Se va ajunge la o cale de mijloc»

“Grecia există de 3000 de ani şi va mai exista. Relaţiile dintre această ţară şi Uniunea Europeană vor ajunge la o cale de mijloc. Cred că vor fi revizuite şi relaţiile cu creditorii. Nu este normal să se producă crize din cauza excesului de creditare. Băncile trebuie să acorde şi consultanţă, nu numai împrumuturi. Grecia se va salva, adică va depăşi limitele unui exces bancar care acţionează ca o capcană”, ne-a spus diplomatul Caius Traian Dragomir, fost ambasador al României la Atena.Vacanţe mai ieftine în Grecia | Efectele noii crize elene sunt mai degrabă pozitive pentru români

Mizele partidelor la primul tur al prezidențialelor. PNL, între deschiderea șampaniei și noaptea cuțitelor lungi
Recomandări
Mizele partidelor la primul tur al prezidențialelor. PNL, între deschiderea șampaniei și noaptea cuțitelor lungi

«Dacă e scoasă din zona euro, este pusă pe tavă ruşilor»

“Grecia are o poziţie geostrategică prea importantă ca să fie lăsată din mână de Occident. Dacă este scoasă din zona euro, este pusă pe tavă ruşilor. Acest lucru este puţin probabil, mai ales în actualul context de la Marea Neagră”, ne-a spus economistul Ilie Şerbănescu (foto).

Grecii cer 30 de miliarde de euro

Criza financiară din Grecia este departe de a se finaliza, după ce executivul elen nu a reuşit să achite tranşa de 1,6 miliarde de euro către FMI, la termenul stablit cu creditorii internaţionali. Drept urmare, negocierile pentru soarta guvernului de la Atena sunt, de ieri, tot mai intense.Vacanţe mai ieftine în Grecia | Efectele noii crize elene sunt mai degrabă pozitive pentru români
Într-o scrisoare trimisă de Tsipras (foto) către Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, premierul grec a făcut o “contraofertă” instituţiilor financiare internaţionale pentru a încerca să ajungă la un acord. Tsipras le-a comunicat creditorilor că e de acord cu reformele propuse de aceştia privind sistemul TVA, cu o singură excepţie: pentru insulele greceşti să se aplice o taxă redusă. Tsipras acceptat şi majorarea vârstei de pensionare la 67 de ani până în 2022, dar vrea ca măsura să fie aplicată în octombrie. Mai mult, după anunţul oficial că nu va plăti datoria, Grecia a mai aruncat o bombă: a cerut un nou împrumut de 30 de miliarde de euro. Înainte de expirarea termenului de plată, premierul a încercat să amâne până în noiembrie achitarea tranşei de 1,6 miliarde de euro, folosindu- se de o clauză excepţională din contract. Neplata datoriei a aruncat Grecia în haos, iar un nou ajutor din partea instituţiilor financiare este condiţionat de aprobarea modificărilor sistemului de pensii şi a majorării taxelor, propuse de acestea. În caz contrar, efectele ar fi devastatoare: orice ajutor extern pentru guvernul elen ar fi sistat, iar Grecia nu va avea bani pentru pensii şi salarii. Există şi posibilitatea ieşirii acestei ţări din Zona Euro. (Simona Josan)

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus
Știrileprotv.ro
Putin a dat un ordin de o „importanţă vitală” pentru Rusia în faţa „noilor ameninţări în creştere”. Anunțul președintelui rus
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Mesajul astrelor pentru zodii, 23 noiembrie 2024. Balanță află o veste importantă
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 23 noiembrie 2024. Balanță află o veste importantă
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Elle.ro
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Luptătorul MMA Conor McGregor a violat o femeie într-un hotel din Dublin, decide un juriu într-un proces civil
Financiarul.ro
Luptătorul MMA Conor McGregor a violat o femeie într-un hotel din Dublin, decide un juriu într-un proces civil
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Observatornews.ro
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor
HOROSCOP
Horoscop 23 noiembrie 2024. Capricornii sunt ajutați de orice gând cuminte, îndemn interior care va reuși să tempereze teama de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI