Conf. univ. dr. Emilian-Damian Popovici crede că părinţii au început să refuze vaccinarea din cauza lipsei unei informări oficiale corespunzătoare despre importanţa vaccinării.
Popovici atrage atenţia şi asupra faptului că multe mămici îngrijorate preferă să îşi caute sursele de informare pe diverse forumuri de pe internet, în loc să ceară explicaţii unui medic.
Pe termen lung, acest lucru ar duce, crede specialistul, la apariţia unor maladii de care până acum nu avem motive să ne temem.
“Eu nici nu vreau să fac o prognoză despre ceea ce poate să urmeze, dar pe fondul acesta de scădere permanentă a acoperirii vaccinale pe care o remarcăm de câţiva ani, este posibil ca boli considerate, cel puţin parţial, uitate să revină şi aici nu mă refer doar la bolile stăpânite medical – începând cu difteria şi terminând cu variola -, ci este posibil să ne confruntăm şi cu alte boli, posibil poliomielita”, a declarat, joi, conf. univ. dr. Emilian-Damian Popovici (foto).
Reacţii adverse – da, informare – ba
Ce nu ne spune însă conf. univ. dr. Emilian-Damian Popovici este că reacţii adverse la diferite vaccinuri chiar există! Este de notorietate faptul că mulţi copii au suferit complicaţii grave din cauza alergiilor la unele vaccinuri.
În acest sens, trebuie menţionate şi faptul că încrederea românilor în medici a scăzut, în unele cazuri, din cauza recrutărilor pe bani grei făcute de marile companii farmaceutice în rândul doctorilor. Cu alte cuvinte, e firesc ca un medic să-şi îndemne pacienţii să-şi vaccineze copiii atâta vreme cât averea lui creşte proporţional cu numărul injecţiilor.
Fără îndoială, vaccinurile au ajutat, de-a lungul timpului, la creşterea speranţei de viaţă. Întrebarea este însă următoarea: Chiar este necesar să ne injectăm copiii cu sute de combinaţii chimice fără să fim informaţi corect şi asupra reacţiilor adverse?
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro