Presa germană vuieşte după sinuciderea unuia dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, Adolf Merckle, 74 de ani, care şi-a pus capăt zilelor în urmă cu patru zile, aruncându-se în faţa trenului, copleşit de datorii şi de faptul că pierduse la bursă acţiuni în valoare de un miliard de euro. Posesor al unei averi estimate la şapte miliarde de euro, se pare că celebrul afacerist era de aproape un an îngropat în datorii, şi din cauza crizei financiare, băncile care l-au creditat au pus o presiune imensă asupra lui pentru a le returna miliardele de euro împrumutate.
Cum era şi firesc, companiile internaţionale care fac parte din conglomeratul Heidelberg , printre care şi Carpatcement, CarpatBeton şi CarpatAgregate din România (lideri pe piaţa de la noi), par a avea zilele numărate, dacă e să ne luăm după presa germană. Aceasta a anunţat ieri că văduva lui Merckle, Ruth, rămasă cu datorii şi fără experienţă în afaceri, vrea să vândă tot, şi că marii acţionari ai imperiului Heidelberg i-au cerut fiului cel mare al lui Merckle să renunţe la orice funcţie în cadrul acestuia. Conform ziarului german Bild, gigantul farmaceutic Ratiopharm, care rula anual peste 20 de miliarde de euro, va fi primul care va fi scos la vânzare, chiar dacă, ieri, 30 de bănci din Germania au anunţat că sunt dispuse să acorde un împrumut de 400 de milioane de euro pentru salvarea conglomeratului lui Merckle.
Carpatcement are 1.100 de angajaţi
Pe de altă parte, previziunile pentru afacerile Heidelberg în România sunt sumbre, deşi, în 2007, Carpatcement a avut o cifră de afaceri de 339 de milioane de euro. În prezent, compania românească cu sediul central în Bucureşti, are 1.100 de angajaţi. Unul dintre ei ne-au declarat ieri, sub protecţia anonimatului, că, deşi conducerea i-a asigurat că nu există pericolul de a rămâne fără slujbe, starea de tensiune e la cote uriaşe.