Primul atac al Alinei

Zvonurile că Valentina ar fi însărcinată cu Cristian Borcea au apărut şi anul trecut. Imediat însă, soţia ex-dinamovistului a contraatacat şi a anunţat că ea este, de fapt, gravidă. Brusc, sarcina Valentinei s-a “evaporat”, deşi toţi cunoscuţii fostului model ştiau de ea, iar soţia lui Borcea năştea la Miami, pe 24 iulie, o fetiţă, cel de-al doilea copil al cuplului, care mai are şi un băiat de trei ani.

Naşul Becali: «Nu este normal!»

Naşul lui Cristian Borcea şi al Alinei Vidican, nimeni altul decât Gigi Becali, a dat de înţeles că Valentina nu ar fi rămas însărcinată pe cale naturală! “Eu mă consider părintele spiritual al lui Cristi. Eu nu botez decât copii făcuţi prin Sfânta Taină a cununiei. Nu ne jucăm acum cu Sfintele Taine şi cu nevestele. Eu o să ţin cu dreptatea. Eu nu ştiu sigur dacă este adevărat aşa ceva. Eu o să-i dau un sfat părintesc. Nu e normal. Eu nu ştiu dacă este adevărat. A spus Valentina că este copilul lui Cristi? Eu nu contest, este posibil, dar să spună ea. Eu ştiu că nu a avut o relaţie amoroasă şi că nu este un copil făcut natural. Cristi mă sună aproape în fiecare zi, chiar şi din arest să vorbim. Dacă este adevărat, o să-i dau ce sfat cred eu de cuviinţă”, a spus Gigi Becali  pentru România TV.

O judecătoare și amicul ei interlop, prinși cu „praf alb pe nas”. Ana Maria Chirilă îi acuză pe procurori că ar fi bătut ilegal palma cu SRI pentru a o înregistra
Recomandări
O judecătoare și amicul ei interlop, prinși cu „praf alb pe nas”. Ana Maria Chirilă îi acuză pe procurori că ar fi bătut ilegal palma cu SRI pentru a o înregistra

A divorţat de Boureanu din cauza lui Borcea?

Potrivit zvonurilor, idila dintre Valentina Pelinel şi Cristian Borcea datează încă din timpul căsniciei acesteia cu Cristian Boureanu, acesta fiind, se pare, şi adevăratul motiv al divorţului celor doi, care a avut loc în anul 2014. La scurt timp însă, fostul şef dinamovist, aflat acum în arest, se căsătorea cu Alina Vidican, cu care are în prezent doi copii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Viva.ro
Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Data la care ieși la pensie, în funcție de luna și de anul nașterii. Tabel pentru bărbați și femei
FANATIK.RO
Data la care ieși la pensie, în funcție de luna și de anul nașterii. Tabel pentru bărbați și femei
Ramona Olaru, dezvăluiri despre divorțul de fostul soț și motivul pentru care i-a păstrat numele: „Nu am avut probleme majore în acea căsătorie”
Elle.ro
Ramona Olaru, dezvăluiri despre divorțul de fostul soț și motivul pentru care i-a păstrat numele: „Nu am avut probleme majore în acea căsătorie”
Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!

Locul de poveste din Munţii Şureanu care îţi taie respiraţia. Deşi nu figurează în ghidurile turistice, oamenii sunt cuceriţi de spectacolul naturii
Observatornews.ro
Locul de poveste din Munţii Şureanu care îţi taie respiraţia. Deşi nu figurează în ghidurile turistice, oamenii sunt cuceriţi de spectacolul naturii
Horoscop 25 ianuarie 2025. Peștii vor învăța cum să treacă peste orice obstacol social sau profesional pe care viața îl plasează în fața lor
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2025. Peștii vor învăța cum să treacă peste orice obstacol social sau profesional pe care viața îl plasează în fața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI