Adunarea pentru cel mai mare festival de salsa care se va ţine pentru a noua oară în România a dat-o Wilmark, unul dintre juraţii emisiunii-concurs „Dansez pentru tine” de la Pro Tv, el însuşi un supus al ritmurilor latine. Aşa se face că, pentru zece zile, epicentrul muzicii latino-americane va fi în sudul litoralului românesc, la Vama Veche. Locaţia, ce se remarcă printr-un cadru arhitectural unic pe Litoral, va fi pregătită cum se cuvine pentru oaspeţii dansatori veniţi din Republica Dominicană, Cuba, Columbia, Antile, Brazilia, Argentina, Italia, Spania, Grecia, Franţa, Germania, Polonia şi Statele unite ale Americii. Curtea interioară a complexului, mărginită de o grădină luxuriantă, va fi „pavată” cu un linoleu special, una dintre piscine va fi acoperită pentru a face loc dansatorilor care se vor întrece pentru premiul cel mare, iar sonorizarea va fi una de excepţie. „E un festival de tradiţie care demonstrează că Vama Veche şi-a consolidat poziţia de pol al distracţiei. Mă bucură faptul că sudul Litoralului e din ce în ce mai populat şi că rivalizează cu mult mai celebra Mamaia. Un asemenea festival trebuie doar să ne bucure pentru că astfel de evenimente atrag mii de turişti. Cu cât sunt mai multe, cu atât e mai bine”, ne-a declarat Doru Munteanu, managerului Club D’Or care e pregătit să-şi găzduiască musafirii-dansatori.
Micuţul Wil, vioara întâi a megaspectacolului de la Vama Veche, se aşteaptă la o prezenţă-record în rândul dansatorilor. „Estimez că vor fi peste 3.000 de oameni la spectacolul care va ţine zece zile şi, sper, şi zece nopţi. Pentru că în Vamă nu se doarme când ritmurile de salsa, merengue, cha-cha-cha, samba, bachata, sau mambo vibrează non-stop.Va fi un concurs al profesioniştilor care se vor întrece în trei saloane de dans, dar nu i-am uitat nici pe amatorii care vor putea să-şi dovedească priceperea într-o altă întrecere. În plus, doritorii vor putea „fura” din tainele dansului chiar de la profesionişti, în lecţii ţinute la marginea piscinei. Tot în cadrul acestui megaspectacol-concurs va fi aleasă şi perechea care ne va reprezenta ţara la puternicul Campionat Mondial de Salsa de la Miami, SUA, din decembire anul acesta”, ne-a dezvăluit Wilmark, organizatorul Festivalului de Salsa care va magnetiza toată staţiunea Vama Veche.
Festivalul de Salsa debutează pe 2 august ţi îşi va anunţa câştigătorii, la toate categoriile, la data de 11 august, după zece zile de disastracţie non-strop.