A avut din nou probleme cu insomnia

Dar unde?
M-am “luptat” din nou cu insomnia de dinaintea zilei de concurs. Am dormit doar două ore. De la şase la opt, iar la ora nouă dimineaţa eram deja pe tatami. Am încercat să apelez la toate metodele pentru a putea aţipi, dar degeaba. Bine că nu am fost moleşită în timpul luptelor. Înainte de meciuri am băut mult ceai negru.
Cât de mult înseamnă acest titlu în perspectiva Jocurilor Olimpice?
Foarte mult. Mi-am recăpătat încrederea în forţele mele. Chiar dacă Olimpiada va fi un alt concurs, cu mult mai dificil, vă asigur că mă voi bate pentru a-mi apăra titlul olimpic cucerit în urmă cu patru ani, la Beijing. Nu mi-am spus încă ultimul cuvânt.
Ce vei face după Olimpiada de la Londra?
Nu m-am gândit. Aş putea lucra ca antrenoare sau în Federaţia de Judo. Rămâne de văzut. Mai e până atunci.

Îi lipseşte din palmares doar titlul mondial

Alina Dumitru, sportiva care şi-a trecut recent în palmares a opta medalie de aur la Campionatele Europene, a cucerit precedentele titluri continentale în anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2010 şi 2011. Sportiva clubului Steaua este campioană olimpică en-titre a categoriei 48 de kilograme, după triumful de la JO, de la Beijing (2008). Singurul titlu care îi lipseşte e cel de campioană mondială.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
Unica.ro
Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
Viva.ro
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
WOW, cum arăta Anamaria Gavrilă la 20 de ani, când poza senzual. Imagini în care NU o mai recunoști. Zâmbet de reclamă, păr "sauvage", rochii mulate
Libertateapentrufemei.ro
WOW, cum arăta Anamaria Gavrilă la 20 de ani, când poza senzual. Imagini în care NU o mai recunoști. Zâmbet de reclamă, păr "sauvage", rochii mulate
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți mi-au cerut să intru”
Adevarul.ro
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți mi-au cerut să intru”
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elle.ro
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Observatornews.ro
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Horoscop 23 martie 2025. Săgetătorii sunt în elementul lor, dar asta poate însemna inclusiv faptul că vor simți nevoia să-i corectezi pe toți
HOROSCOP
Horoscop 23 martie 2025. Săgetătorii sunt în elementul lor, dar asta poate însemna inclusiv faptul că vor simți nevoia să-i corectezi pe toți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI